Facebook, acuzat că i-a șters contul unei femei pentru că se numește Isis
O femeie din San Francisco, pe nume Isis, susține că a fost victimă colaterală a implicării Facebook în lupta împotriva terorismului. Aceasta s-a plâns că i-a fost blocat contul personal din cauza numelui pe care l-a primit la naștere.
Isis Anchalee, un inginer din San Francisco, a publicat pe Twitter un mesaj în care susține că i-a fost închis contul de Facebook din cauza numelui său, care este același cu abrevierea folosită pentru rețeaua teroristă Statul Islamic.
@facebook why would you disable my personal account? MY REAL NAME IS ISIS ANCHALEE /facepalm
— Isis Anchalee (@isisAnchalee) November 16, 2015
Tot pe contul său de Twitter femeia povestește că a fost nevoie să trimită de trei ori copii ale pașaportului său, în care se arată că Isis este numele primit la naștere, pentru a reuși să își deblocheze contul.
Facebook thinks I’m a terrorist. Apparently sending them a screenshot of my passport is not good enough for them to reopen my account.
— Isis Anchalee (@isisAnchalee) November 17, 2015
Un cercetatător din cadrul Facebook, Omid Farivar, și-a cerut scuze în numele companiei, la opt ore după ce americanca a raportat problema pe Twitter. “Isis, ne cerem scuze. Nu știu cum s-a întâmplat acest lucru. Am raportat mai departe problema ta și persoanele responsabile lucrează la soluționarea ei”, i-a scris Farivar femeii.
Anchalee, la fel ca și alte femei care poartă numele Isis, susțin că în ultima perioadă se confruntă tot mai des cu reacții ciudate din partea oamenilor care le aud numele. De altfel pe internet circulă o petiție a persoanelor numite Isis care cer autorităților să nu le mai spună teroriștilor Statului Islamic: ISIS. Semnatarele petiției cer ca teroriștii să fie numiți în continuare Desh, un termen folosit în repetate rânduri de lideri politici precum Francois Hollande.
Can I get a “yes yes” to forever call them Daesh?
— Isis Anchalee (@isisAnchalee) November 17, 2015
Prescurtarea ISIS vine de la ”Islamic State in Iraq and Syria” (Statul Islamic din Irak și Siria), în timp ce Desh semnifică același lucru dar în limba arabă.