Fabricantul de oxigen

Vreme de patru ani, din care au trecut doi, Marius Pintilie are mandat la sediul Linde Gas din Germania, cu rol principal de a acorda suport de specialitate în cadrul noilor proiecte dezvoltate de grup în Europa de Est și Orientul Mijlociu. Însă Linde Gas este doar una dintre companiile care folosesc talentele locale la nivel global.

43% dintre companii se așteaptă ca numărul angajaților expatriați să crească în următorii doi ani pentru a răspunde nevoilor de business, spunea recent Ilya Bonic, președinte și partener senior al Mercer Talent, la lansarea studiului anual Cost of Living. În plus, Germania este una dintre destinațiile preferate de românii care aleg să-și continue cariera peste hotare, spune Oana Botolan Datki, SEE managing paner în cadrul Consulteam: „În ultimul timp, Germania și țările nordice sunt pe primele locuri în preferințele românilor, deși nu este ușor să te relochezi acolo din cauza mediului extrem de competitiv și chiar restrictiv pe alocuri. Oricum, în orice țară ar fi, românii care au o carieră de succes au tendința de a trece pe contracte locale și de a rămâne în acea țară. Desigur că este vorba mai curând despre țări din Europa de Vest,  SUA sau Canada și mai puțin despre țările exotice”.

Drumul gălățeanului până la München a fost presărat cu o sumedenie de experiențe. În vara lui 1990, ca șef de promoție al Facultății de Mecanică, specializarea mașini termice și frigotehnie, făcea parte din prima generație de absolvenți de după Revoluție. „Respiram aerul libertății și mă bucuram, în primul rând, de faptul că puteam spera la o repartiție bazată doar pe criterii de valoare și nu pe considerente de ordin politic, ori legate de apartenența socială”. Mărturisește că nu avea, la terminarea studiilor, nicio idee despre direcția în care să se îndrepte și nu știe ce l-a îndemnat să opteze pentru un post de inginer pe platforma siderurgică gălățeană.

Își amintește însă că după ce a apărut lista cu posturi disponibile, a bătut la poarta unui fost director „cu timiditatea și stângăcia unui astfel de demers, m-am prezentat și i-am spus că aș dori să știu câte ceva despre așteptările pe care le aveau de la un tânăr absolvent care nu știa nimic despre oțel, dar care totuși era tentat să aplice pentru un loc de muncă la Sidex”.

În primii doi ani a lucrat ca inginer de proces, responsabil cu coordonarea unui schimb de salariați care asigurau monitorizarea și coordonarea unui sistem vital din combinat, respectiv instalațiile de oxigen, azot, argon și aer comprimat. „Din vara în care m-am angajat și până în iarnă încercam cu disperare să descifrez tainele meseriei. Citeam, citeam, dar parcă totul era în altă limbă.” A învățat, povestește el, că într-o fabrică de oxigen nu este loc pentru interpretări sau greșeli, iar responsabilitatea unui inginer depășește cadrul strict tehnic de a asigura buna funcționare a sistemelor și echipamentelor. „Eram în primul rând răspunzător de viața celor cu care lucram, iar acest lucru nu este deloc ușor”. Își amintește că se gândea cu neliniște la momentul în care „veteranii” de la care învăța meserie urma să se pensioneze.

Primul test din carieră a fost în 1991, când i s-a propus să preia un schimb ca inginer de proces responsabil în Fabrica de Oxigen nr. 2 și Secția de Compresoare. „Eram nedumerit și chiar furios că abia ce începusem să mă simt confortabil, a apărut o nouă provocare.” A acceptat, cu jumătate de gură, iar ulterior decizia s-a dovedit a fi inspirată, pentru că în noua funcție a parcurs adevărata școală a meseriei, nu numai din cauza proceselor specifice, ci și datorită complexității și dimensiunii sistemelor.

„Până spre sfârșitul lui 1992, cuvântul de ordine a fost studiul individual și analizele pe marginea evenimentelor de zi cu zi, ceea ce a făcut ca sentimentul de confort să se facă din nou simțit.” N-a avut parte de prea multă liniște, pentru că i s-a cerut să se ocupe de ceva cu totul nou, adică de project management pentru o investiție, respectiv montajul și punerea în funcțiune a două unități de separare a aerului, iar acest proiect l-a ținut ocupat până în 1996. „A fost o perioadă pe care o pot caracteriza «de la agonie la extaz», dar o veritabilă șansă, pentru că am lucrat cot la cot cu echipa de Engineering Cryogenmash Russia, fapt care mi-a permis să pătrund cu adevărat în tainele meseriei.”

La puțin peste 30 de ani, a avut de înfruntat un alt moment dificil în carieră. În 2002, la un an după privatizarea Sidex Galați, „am fost pus în fața unei provocări extreme, să preiau coordonarea uzinei de utilități la nivelul platformei”. Coordona un sistem tehnic vital și 3.000 de oameni, iar vreme de doi ani a experimentat noțiunea de „foc continuu”, iar viața sa și a familiei s-a schimbat radical. „Eram în permanent contact cu tot ceea ce reprezenta fluxul siderurgic, de la mișcarea barjelor cu minereu pe Dunăre la procesul final de laminare a oțelului. A fost o perioadă foarte grea în care am învățat că analiza de detaliu și tenacitatea pot face diferența dintre succes și insucces.”