Fabrică de carduri, în România
Austria Card România a anunțat astăzi inaugurarea oficială a fabricii sale de dezvoltare, producție și personalizare de smart cards (carduri cu cip) din București, singura de acest fel din România.
După o investiție totală de 25 milioane Euro, noua facilitate de producție va furniza carduri cu cip, atât ca instrumente de plată Contactless, Dual Interface, Contact-based, cât și ca instrumente pentru identificare securizată,pentru piața locală și Europa Centrală și de Est. Mai mult de 80% din volumul de carduri realizat în București va fi exportat către peste 35 de țări.
Fabrica urmărește modul de producție al celei din Viena, care combină criteriile estetice cu tehnologia de ultimă oră. Austria Card România livrează produse inovatoare și servicii de personalizare de carduri. Procesul de producție al companiei este certificat de MasterCard și Visa, fapt care oferă garanția că cele mai înalte standarde de securitate și de calitate sunt implementate.
“Lansarea Austria Card în București consolidează planurile noastre de dezvoltare și crestere ca jucător pe piața globală a tranzacțiilor securizate. Fabrica din România reflectă standardele ridicate de calitate a vieții, inovația și atenția specială pentru detalii, regăsite atât în operațiunile fabricii din Viena, cât și în cunoscutul brand Austria Card. Totodată aceasta oferă un mediu de lucru ideal pentru a atrage talente locale” a declarat Nikolaos P. Lykos, Președinte și CEO al Grupului Lykos.
Noua fabrică produce și personalizează carduri din materiale diverse într-o multitudine de forme, de la cele simple din hârtie și carton multi-stratificat, la cele din PVC și materiale ecologice, de la carduri simple de membru și de loialitate, până la carduri inteligente de plată și identificare.
“Suntem foarte încântați de capacitatea suplimentară pe care o aduce această nouă fabrică”, a declarat Markus Prancz, Managing Director al Austria Card Romania. “Noile echipamente ne permit să producem carduri cu cip de ultimă generație într-un timp record și contribuie la creșterea semnificativă a volumului zilnic de carduri produse”.
Compania își desfășoară activitatea în propria clădire din București și, împreună cu Inform Lykos SA, divizia de documente securizate a Grupului Lykos în România, oferă clienților săi soluții personalizate complete. Prezența ambelor divizii operaționale consolidează poziția de lider a Grupului Lykos in Europa Centrală și de Est.