EXPLOZIE la combinatul Mechel din Târgoviște, un muncitor a fost rănit, suferind arsuri pe 80% din suprafața corpului
EXPLOZIE la combinatul Mechel din Târgoviște, un muncitor a fost rănit, suferind arsuri pe 80% din suprafața corpului
Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Elena Ionescu, bărbatul a suferit arsuri de gradele doi și trei pe 80% din suprafața corpului, este conștient, dar în stare gravă, iar medicii au decis că este necesară transferarea lui la o clinică de specialitate din Capitală. “Pacientul are 44 de ani. Am înțeles că lucrează ca sudor și a fost adus la noi cu o ambulanță. A fost investigat medical, stabilindu-se că are arsuri pe 80% din suprafața corpului. Este conștient, comunică, dar medicii au decis ca el să fie transportat cu o ambulanță la Spitalul de Arși din București”, a declarat prutătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Victima a spus că în momentul producerii deflagrației a vrut să închidă ventilul instalației de alimentare cu oxigen.