Experții prognozează că industria gaming-ului va aduce venituri de peste 152 miliarde dolari
Dacă ai fost un pasionat de gaming în urmă cu 10 ani, probabil că ți-ai petrecut o mare parte din timp alergând în magazine unde plăteai 60 de dolari pentru cel mai nou joc din piață, ori poate ai încercat un joc gratuit pe computer. Cum a evoluat industria jocurilor în deceniul care se încheie?
În acea perioadă, Nintendo, Microsoft și Sony au fost, se aflau, la rândul lor, în lupta pentru supremația consolelor, astfel încât cei pasionați de gaming urmăreau Xbox 360, PlayStation 3 și, desigur, Wii.
Industria de gaming a generat, în 2010, venituri de aproximativ 20 miliarde de dolari. Vânzările în piața jocurilor au scăzut, totuși, după înregistrarea unui record, anul trecut, de peste 21 miliarde de dolari.
Estimările din prezent indică o valoare a pieței globale a gaming-ului de peste șapte ori față de anii precedenți, compania de cercetare Newzoo prognozând că industria va aduce peste 152 miliarde de dolari în acest an, transmite CNBC.
În spatele acestei ascensiuni, se află o industrie care a cunoscut o tranziție, de la consolă la o afacere condusă de expansiunea digitală și socială, un proces care a schimbat nu numai modul de realizare a jocurilor, ci care a revoluționat și modul în care utilizatorii interacționează odată cu jocurile.
Printre primele jocuri care generat aceste noi tendințe s-a numărat FarmVille, care a ajuns la aproximativ 83 milioane de utilizatori în martie 2010, la doar nouă luni de la lansare.
Până la începutul anului 2013, jocul câștigase venituri de un miliard de dolari, potrivit lui Mark Pincus, directorul general de atunci.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro