Experții în fiscalitate avertizează: Statul caută să aducă mai mulți bani la buget, dar dacă se va lovi consumul, se va „cala” motorul de creștere VIDEO
România se confruntă la momentul actual cu cel mai mare deficit bugetar din UE, iar actorii politici caută soluții pentru a aduce sub control această problemă. Printre măsurile vehiculate se numără creșterea TVA, impozitul progresiv, digitalizarea instituțiilor însărcinate cu colectarea…
România se confruntă la momentul actual cu cel mai mare deficit bugetar din UE, iar actorii politici caută soluții pentru a aduce sub control această problemă. Printre măsurile vehiculate se numără creșterea TVA, impozitul progresiv, digitalizarea instituțiilor însărcinate cu colectarea taxelor, măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, o taxă de solidaritate sau taxe pe tranzacțiile bancare. Alexandra Smedoiu de la Deloitte atrage atenția că taxele care vor afecta direct veniturile angajaților sunt o măsură economică periculoasă pentru că va duce la scăderea puterii de cumpărare și afectarea consumului, principalul pilon al economiei.
„În momentul în care vii cu creșteri pe zona de impozitare a persoanelor, dacă vorbim de impozite care se deduc din venitul net al persoanei, în consecință afectăm puterea de cumpărare a tuturor. Dacă vorbim de cost suplimentar cu forța de muncă, 1- 2% nu pare mult, dar 1-2% la tot fondul de salarii pentru un mediu de afaceri care și așa are destul de multe dificultăți cu găsirea forței de muncă, este un impact destul de mare pe bugetele de venituri și cheltuieli ale companiilor”, a explicat Alexandra Smedoiu, partener în fiscalitate Deloitte, la ZF Live.
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată (TVA), România aplică o cotă standard de 19%, ușor sub media Uniunii Europene, care se situează în jurul valorii de 21%. Însă, cota efectivă de TVA, care ține cont de tranzacțiile scutite sau taxate la cote reduse, este estimată la circa 13%. Ajustarea mecanismelor de aplicare a TVA, mai degrabă decât creșterea cotei standard, ar putea fi o soluție mai eficientă pentru creșterea veniturilor fiscale, fără a pune o presiune suplimentară asupra consumatorilor și angajatorilor, este de părere Alexandra Smedoiu
„Noi ne uităm la cota standard de 19%, care este ușor sub media UE cu vreo două puncte procentuale. Însă dacă ne uităm la ceea ce se calculează ca și cotă efectivă, adică efectiv cât se aplică TVA la tranzacții, pentru că avem tranzacții cu cotă zero, cu cotă cinci, cu cotă nouă, cota efectivă de TVA este mai degrabă undeva pe la 13%. Dacă ne uităm la veniturile pe care le colectăm din TVA, putem imediat să calculăm ce înseamnă creșterea cotei efective de TVA în miliarde la bugetul de stat. După părerea mea, aici este cel mai mare impact” a mai spus Alexandra Smedoiu la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.