Home Actualitate Expediția arheologică subacvatică a lui...
Actualitate

Expediția arheologică subacvatică a lui Putin din august a fost regizată

O expediție arheologică a premierului Vladimir Putin, în cursul căreia acesta ar fi descoperit două amfore antice, a fost, în realitate, un eveniment regizat, a afirmat, miercuri, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov.

Expediția arheologică subacvatică a lui Putin din august a fost regizată
Expediția arheologică subacvatică a lui Putin din august a fost regizată · Foto: Business Magazin

Presa independentă și mai multe site-uri Internet au ironizat expediția din august a lui Putin, remarcând că amforele nu sunt acoperite cu alge sau cochilii, deși au fost prezentate drept obiecte antice, care au stat pe fundul mării cel puțin 1.500 de ani. “Putin nu a găsit amfore care se aflau acolo de mii de ani. Este evident. Acestea fuseseră curățate”, a afirmat Peskov, într-un interviu pentru canalul TV online Dojd. “Desigur că fuseseră găsite dinainte, în timpul unei expediții arheologice desfășurate cu câteva săptămâni sau zile înainte. Desigur că au fost apoi repuse (în apă), însă (…) nu este un motiv de ironie”, a adăugat el. Peskov nu a putut preciza însă cine a regizat evenimentul, afirmând că el se afla în vacanță în perioada respectivă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună