Expații sunt fancy, muncitorii de rând străini nu?

În cea mai recentă destinație în care am călătorit – Sri Lanka, am întâlnit un ghid musulman care ne-a condus cu tuk-tuk-ul la un templu budist. Ajuns acolo, înainte de a coborî din vehicul s-a descălțat, respectuos, și-a luat pantofii în mână și ne-a prezentat, în șosete, întreaga suprafață a obiectivului, aparținea unei cu totul alte religii, care nu l-ar fi obligat cu nimic la acest gest de respect.

Poate unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la țările din Asia este faptul că am ocazia să văd o multitudine de naționalități care coexistă în armonie, împletindu-și obiceiurile și tradițiile și respectându-se reciproc, fie ei localnici, străini stabiliți în țări mai calde decât ale lor ori nomazi digitali. România însă mai are de lucrat la capitolul „deschidere” față de străini. Dar aici nu vorbesc de expații cu funcții înalte din multinaționale. Nu…aceia ne laudă până peste poate ospitalitatea. Ci de muncitorii străini care, prinși în mirajul unui trai mai bun, descoperă o altă față a nației noastre.

Ca și noi, românii care mergem în Vest și mai nou prin Orient și nu numai pentru un trai mai bun, fie că ni-l clădim acolo, fie la întoarcere, după ce reușim să strângem banii pe care ni-i dorim pentru casă, afacere sau alte visuri, așa și cei peste 100.000 de lucrători străini (potrivit ZF) au transformat România într-un hub din ce în ce mai mare al forței de muncă de pe alte continente, în special Asia (Bangladesh, Nepal, Pakistan, Vietnam, Sri Lanka etc.) și Africa (Egipt, Maroc etc.).

Însă tot noi, românii, care ne situăm în top 20 de naționalități cu cel mai mare număr de emigranți (statistică a Organizației Internaționale pentru Migrație la nivelul anului 2020), care am inventat proverbul „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face”, care ne plângem tinerii plecați peste hotare, suntem cei care dăm dovadă de lipsă de respect și empatie față de muncitorii străini aflați în aceeași situație.

Însă tot noi, românii care ne situăm în top 20 de naționalități cu cel mai mare număr de emigranți (statistică a Organizației Internaționale pentru Migrație la nivelul anului 2020), care am  inventat proverbul „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face”, care ne plângem tinerii plecați peste hotare, suntem cei care dăm dovadă de lipsă de respect și empatie față de muncitorii străini aflați în aceeași situație.

Pe internet – și nu numai – circulă tot mai multe povești și exemple de rău tratament aplicat de diverși șefi/angajați colegilor lor din aceste categorii. De ce? Pentru că nu vin în poziții fancy, de expați ai marilor corporații, de IT-iști, ci în fabrici, în bucătăriile restaurantelor sau pe bicicleta de livrator.

Dacă vine directorul neamț/francez al unui lanț de retail la raion, i se vorbește cu dumneavoastră și românul angajat se face luntre și punte pentru a-i intra în grații. Dacă vine colegul lui care a făcut eforturi uriașe pentru a reuși să ajungă să lucreze aici, într-o țară cu o cultură total diferită, îl tratează de sus. De ce îi respectăm mai mult pe cei care vin aici într-o poziție bine plătită, cu fel de fel de beneficii la care mulți doar visăm, și celor care muncesc cot la cot cu noi le arătăm un nejustificat dispreț?

La urma urmei, ei sunt un semn că țara, că economia avansează. Că noi putem avea posturi mai bune. Am avut ocazia să lucrez în Marea Britanie o perioadă, și am observat că în marile depozite un procent foarte mic din angajați erau britanici, majoritatea fiind români, polonezi, lituanieni, slovaci și tot așa. Cumva, aici începe să se contureze, timid, același trend.

Cred că va veni o vreme când granițele nu vor mai conta. Că întreaga planetă va deveni, într-un viitor incert, un imens Babilon. Așa că odată și-odată trebuie să ne deschidem mintea, lăsând la o parte culoarea pielii, orientarea sexuală sau religioasă, țara de proveniență și să acceptăm diversitatea.
Pentru că reprezintă un
trend ireversibil, chiar și în România. 

Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

(andra.stroe@businessmagazin.ro)