Expat în România. „Brain drain-ul către țările occidentale absoarbe specialiști români de top cu promptitudine”

Spune Uwe-Jens Karl, managing director al Fuchs Condimente România, într-un interviu în care ne prezintă perspectiva sa asupra pieței locale, CA EXPAT stabilit pe meleaguri românești de aproape un deceniu și jumătate. cum s-a schimbat peisajul local de la prima sa vizită în România, în anii ’70, și unde cred că e loc de îmbunătățiri?

Executivul povestește că a ajuns prima dată în România la vârsta de 8 ani, alături de părinții săi, angajați la ambasada Germaniei de Est (R.D.G.). Au rămas aici timp de trei ani, iar Bucureștiul a fost primul mare oraș din afara Germaniei pe care a avut ocazia să-l viziteze. „Avea ceva străin, exotic, se simțeau influențele balcanice, dar și occidentale. Peisajul stradal mi se părea modern, cu mașini de import și oamenii îmbrăcați elegant. Vitrinele magazinelor erau pline, România trăia o fază de prosperitate. Nu voi uita vizitele la piețele Obor și Amzei, cu farmecul lor și abundența produselor autohtone. Pe piețele României contemporane, produsele autohtone sunt înlocuite demult de importuri aduse din China, Turcia, Olanda. E păcat să-i vezi pe țărani oferind banane și portocale la târgul sătesc de duminică.” S-a întors aici în 1981, pentru un an de facultate, și își aduce aminte că orașul nu prea se schimbase, mai puțin zonele care intraseră în «sistematizare». „Prosperitatea de altădată fusese înlocuită de un socialism real în care nu mai era carne, unt și benzină. Studenții trăiau «pe cartele», magazinele erau goale.” A treia oară s-a întors pentru a rămâne. Din 2009 lucrează în România, și, dacă la început a făcut naveta, de ceva timp s-a stabilit definitiv la Curtea de Argeș.

Despre starea din prezent a României spune că țara are nevoie de investiții în infrastructură și de o îmbunătățire a sistemului de educație și de orcrotire a sănătății. „Aparatele de stat de la nivel comunal până la guvern sunt mult prea umflate. Există doar două țări în lume cu o cotă mai mare de funcționari de stat, de bugetari, ca România – Danemarca (31,5%) și Franța (24,3%). Sfera bugetară, prin salarii exagerate și privilegii, absoarbe forța de muncă necesară în sectorul privat, unde sunt muncite impozitele din care trăiește statul.” Făcând o comparație și cu țara sa natală, spune că în România, 23% din totalul salariaților lucrează la stat, în timp ce în Germania procentajul e de 13,6%. „Țara are nevoie urgent de o cotitură în ceea ce privește aprecierea politică și socială pentru sectorul privat care stă la baza prosperității economice. Privatul produce, statul consumă – aici trebuie asigurat un echilibru sănătos. Într-un cuvânt: România, printre topurile lumii doar la numărul de funcționari publici.”

O strângere de mână vs. un contract negru pe alb. Vorbind în continuare despre diferențele dintre țara natală și cea adoptivă, Karl notează că ambele au multe lucruri în comun – de la așezările săsești din Ardeal până la casa regală din neamuri germane. „Evident sunt diferențe în ceea ce privește gradul dezvoltării economice, infrastructura și programele sociale. Ca nivel de pregătire al angajaților, România suferă cu un sistem de educație liceală și superioară rămas în urmă, lipsit de finanțare. Cea mai gravă lipsă există în formarea profesională a tinerilor care a dus la un deficit de forță de muncă calificată în țară. Cu toate acestea, din România au provenit și continuă să provină talente de rang internațional, specialiști căutați în lume.”

Astfel, concluzionează că în timp ce sistemul german produce profesioniști bine pregătiți în general, România, pe de altă parte, naște experți și specialiști de top, dar în număr mic. „Din păcate, brain drain-ul țărilor occidentale îi absoarbe pe cei din urmă cu promptitudine. Nu voi compara firmele mari din Germania și România, ar fi o comparație nejustă. Toate firmele mai de valoare din România oricum au fost preluate, multe dintre ele, și eliminate, de investitori occidentali. Ceva asemănător, în prezent, se observă și în Germania, firmele mai performante și cu tehnologii de vârf fiind cumpărate de chinezi și americani.”

Din punctul său de vedere, o diferență marcantă între nemți și români este și simțul de afaceri diferit. „În timp ce germanul de rând analizează toate riscurile unui eventual business și decide mai bine să nu-l deschidă, românul s-a apucat deja de treabă. Cred că disponibilitatea românilor să se aventureze într-o afacere este și provocată de necesitatea de a se descurca financiar având venituri mici și neprimind mare ajutor de la stat. Sistemul social din Germania, din contră, le asigură un trai decent și unor persoane care nu vor să lucreze. Pentru firma noastră, în definitiv spiritul antreprenorial al românilor este în primul rând un câștig.”

La nivel de business subliniază, de asemenea, că în timp ce în România este suficient „să dai mâna”, în Germania faci un contract.

Expații, „adoptați” rapid. Ca și mulți alți expați care au fost obiectul acestei rubrici, și Karl spune despre românii că sunt foarte primitori, lucru care l-a ajutat mult în primii ani să se integreze social. „Chiar dacă această calitatea se poate dovedi ca fiind doar superficială sau chiar antrenată de interese în unele situații, simțul de comunitate și dorința de a socializa sunt ceva caracteristic pentru un român. Este foarte ușor să fii primit într-o gașcă de prieteni sau vecini. În Germania există comunități care sunt atât de anonime încât oamenii nu își cunosc numele reciproc.”

În ceea ce privește preparatele locale favorite, Karl nu stă pe gânduri: „Un meniu complet românesc așa cum îmi place mie ar consta neapărat dintr-o ciorbă de perișoare, ardei umpluți cu smântână și clătite cu brânză și stafide. O palincă, nu sub 50 de grade tărie, o Fetească Neagră de calitate. În România, azi, se produc vinuri roșii dintre cele mai bune în Europa.”

În schimb, o destinație preferată de vacanță anume nu are, „iar dacă aș avea, nu ar fi Poiana sau litoralul. Evit locurile aglomerate. România este binecuvântată cu peisaje deosebit de frumoase în toată țara și îmi face plăcere să le văd pe toate. Predeal, Zărnești, zona între Munții Bucegi și Piatra Craiului, și Mureșul, cu energiile lui conservate în bisericile fortificate sunt locuri unde mă întorc frecvent, fiindcă acolo am prieteni”.

Model de leadership în paginile istoriei. Ca personalitate locală pe care o admiră, executivul îl amintește pe Carol I, născut prinț Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, „o personalitate istorică a României pentru care simt o admirație deosebită. În Curtea de Argeș este imposibil să nu te întâlnești cu urmele lui. Regele Carol I a pus bazele unirii poporului român într-un stat național de importanță europeană. El a inițiat modernizarea țării și a lăsat urme chiar aici unde activăm noi. A fost un lider adevărat, leadershipul lui astăzi fiind o calitate mereu căutată și rar întâlnită”.

Despre propriul stil de leadership, Karl spune că se consideră un self-made manager. „N-am făcut facultate de management, însă am avut suficient curaj să preiau responsabilitați și să accept provocări. Am citit cărți despre management și leadership, am urmat și cursuri, iar stilul meu de leadership este unul învățat empiric în peste 30 de ani în business.”

De asemenea, crede în principiul conducerii unice – „unul conduce, unul răspunde. De aici, probabil, am și tendințe percepute ca autoritare. Faptul că nu mă tem să-mi revizui deciziile după ce văd că au fost greșite poate îmi aduce critică, dar eu zic că aceasta este agilitatea obligatorie în condițiile unor piețe în schimbare”. Consideră, de asemenea, că sarcina principală a unui lider cu atât mai mult este să le dea orientare și un cadru stabil de lucru celor din subordine. „Pe lângă valorile standard valabile în orice business – calitate, sustenabilitate, răspundere pentru oamenii din subordine – pentru mine sunt la fel de importante viziunea, competența și exemplul personal. Acolo unde ele se întâlnesc și se întăresc reciproc este originea succesului.”

În plus, în situații de criză consideră că trebuie să acționezi. „Noi trebuie să luăm lucrurile cum sunt, dar n-avem voie să le lăsăm așa. Indiferent cu ce situație te confrunți și cât de statică îți pare ție în momentul acesta, fii pregătit pentru schimbarea ei. În cel mai rău caz, schimbarea vine peste tine în mod neașteptat, sub formă de calamitate. În cel mai bun caz, tu ești inițiatorul ei și o controlezi. A fi subiectul și nu obiectul schimbărilor face diferența între un lider și un follower”, consideră executivul. „Și încă ceva: Să nu te ferești de momente de plictiseală. Permiteți-le, savurează-le. Plictiseala este printre cele mai importante motoare de creativitate și inovație. Creative idleness sau leneveală creatoare, un lucru prețios, de fapt, un lux pe care ni-l permitem mult prea rar.”

Executivul ne-a povestit și despre modul în care decurge o zi de lucru din orarul său. În general lucrează 9-10 ore și nu este adeptul unui stil de muncă care te evaluează după numărul orelor petrecute la birou. „Cine nu reușește să-și rezolve rutina zilnică până la sfârșitul programului, are o problemă. Există urgențe care necesită prelungirea programului, dar acestea rămân excepții. În schimb, mă pot activa să lucrez și în timpul liber când o idee sau proiect mi-a venit în gând acasă sau în weekend.” Work-life-balance-ului, „cu toate că este important”, nu-i acordă prea multă atenție. „Cât îmi place munca pe care o fac, cât îmi furnizează satisfacție și dă rezultate, n-am motiv să caut echilibrul sau să forțez un raport anumit. Viața privată și cea profesională fac parte din același sistem dinamic – o dată prevalează una, altă dată cealaltă.”

Șendințe noi, priorități noi. La nivelul industriei, Karl susține că, din cauza inflației, piața locală a crescut semnificativ valoric, arătând în același timp tendințe de stagnare spre scădere cantitativă. De asemenea, spune că „piața muncii, adică capacitatea noastră de a atrage personal calificat, rămâne o problemă existențială pe plan local. Nu există rezerve de forță de muncă calificată care ne-ar permite să vorbim despre crearea unor locuri de muncă noi”. În plus, adaugă că guvernul introduce și mai multă incertitudine în situația nefavorabilă legată de forța de muncă prin Legea 135/2022, lege care inițial oferea facilități fiscale pe 5 ani pentru salariații din industria agro-alimentară, dar a fost parțial anulată după numai
6 luni din lipsă de bani.

În ceea ce privește compania, „Fuchs Condimente România și-a schimbat puțin prioritățile, în ultima perioadă. Dacă până acum cinci ani am fost un producător aproape 100% dedicat numai pieței din România, profilul nostru a suferit schimbări ușoare în favoarea livrărilor intercompany și private label. România rămâne piața noastră nativă, dar din ce în ce mai mult focus capătă și piețele de export și marca privată.”

Potrivit lui, din momentul punerii în funcțiune a fabricii Fuchs din Curtea de Argeș în 2009, cifra de afaceri a Fuchs România a crescut cu factorul 2,5 și a ajuns la aproximativ 30 de milioane de euro în 2023. Jucătorul a anunțat, de asemenea, o nouă investiție de 14 milioane de euro în extinderea fabricii, lucrări la care s-a pus piatra de temelie în luna septembrie, urmând să fie finalizată în august 2024.    

Carte de vizită:

Uwe-Jens Karl, managing director, Fuchs Condimente România

1. Născut în 1961, a urmat studiile superioare la universitatea din Leipzig, specializarea lingvistică;

2. A fost interpret militar în două armate germane, iar din 1994 a schimbat mai multe roluri corporative, fiind manager export, director de vânzări și director general la firme internaționale (Cadbury-Schweppes, Haribo) în Europa de Est și Rusia;

3. S-a alăturat echipei Fuchs România în 2009;

4. Printre hobby-urile sale se numără fotografia, călătoriile, bloggingul despre condimente și chitara.