Exercitii de dialog social

Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, a cerut o amanare sine die pentru prezentarea strategiei fiscale multianuale, pe motiv ca mai intai trebuie “lamurita” problema razboiului cu evazionistii. De fapt, Finantele inca n-au terminat calculele care sa masoare efectul diverselor initiative fiscale propuse de guvernanti (si nici macar n-au exclus din calcule majorarea TVA, desi in declaratiile oficiale ea a fost abandonata). Chiar daca toate scenariile fiscale ar fi fost insa cuantificate si s-ar fi ales cel mai bun, n-ar fi avut nici un rost ca Guvernul sa iasa cu promisiuni definitive atata vreme cat autoritatile n-au primit unda verde de la FMI.

Totusi, dorinta de a mai umple timpul inainte de discutiile cu FMI a dus la ciudata initiativa a premierului Tariceanu de a cere un pact fiscal cu sindicatele si patronatele. Desi pactul a fost anuntat pentru “un set de politici fiscale pe termen lung, care va asigura predictibilitatea, stabilitatea si transparenta deciziilor guvernamentale”, e vorba de fapt de o intelegere in alb, sau in orb, fiindca singurele lucruri care par cat de cat batute in cuie sunt mentinerea TVA la nivelul actual, reducerea CAS cu 2%, conservarea ideii de cota unica la 16% si, ultima noutate, alimentarea bugetului pentru sanatate din “taxe pe viciu” (un fel de “timbru social” instituit pentru alcool, tutun si jocuri de noroc).

In rest, bucurii pentru fiecare: sindicatele, care au cerut insistent cresterea salariului minim pe economie la 430 de lei de la 1 ianuarie 2006, au obtinut promisiunea vaga ca salariul minim va fi cumva majorat, patronatele au fost incantate ca Guvernul nu mai ia masuri fiscale fara sa se consulte deloc cu ele, iar societatea a fost linistita de anuntul premierului ca, din moment ce incasarile la buget au crescut cu 14% pe primele opt luni, de-acum vor fi resurse mai mari pentru sanatate sau invatamant.