Evy Bierebeeck, Country President, Novartis Romania: „Integritatea se traduce prin fair play în sport, iar în viața de business funcționează ca un veritabil reper moral în tot ceea ce facem, atât intern, cât și extern”
Este doar una dintre corepondențele pe care le observă în cele două dimensiuni – personală și de business – din viața unui profesionist Evy Bierebeeck, Country President, Novartis Romania. Un alt principiu pe care îl aplică este depășirea în mod…
Este doar una dintre corepondențele pe care le observă în cele două dimensiuni – personală și de business – din viața unui profesionist Evy Bierebeeck, Country President, Novartis Romania. Un alt principiu pe care îl aplică este depășirea în mod conștient a zonei de confort, pentru că, spune ea, doar în felul acesta poate evolua, atât în hobbyuri, cât și în viața profesională.
Play to win” este principiul pe care îl urmărește atunci când vine vorba de business, gândindu-se cum poate genera cel mai mare impact pozitiv pentru pacienții deserviți de companie, povestește Evy Bierebeeck, care a preluat de aproape un an conducerea operațiunilor locale ale companiei de origine elvețiană Novartis. Compania, una dintre cele mai mari companii farmaceutice la nivel internațional, pune pe piața locală peste 50 de medicamente inovatoare pentru tratamentul bolilor oncologice, cardiovasculare, neurologice și imunologice. Medicamentele din portofoliul companiei ajung anual la peste 1 milion de români, Novartis fiind singura companie farmaceutică inovatoare care deține o unitate de producție în România. „Din Târgu-Mureș exportăm în peste 110 țări și suntem singura companie care produce medicamente inovatoare în România”, declară ea.
Investițiile Novartis în fabrica locală de medicamente pe care o are în Târgu-Mureș au ajuns la 20 mil. dolari în ultimii cinci ani și au vizat în special facilitățile de producție și laboratoarele de calitate. Compania este unul dintre principalii zece producători cu fabrică locală, după cifra de afaceri.
Ce hobby ai și cât timp îi dedici? Când și cum a început interesul pentru această zonă?
Hobby-urile mele includ călătoriile, fotografia, activitățile în aer liber – drumeții, golf și schi – și serile de jocuri de societate, alături de familie și prieteni. Ceea ce mă energizează cel mai mult este să reușesc să le îmbin pe toate, deși, din motive practice, acest lucru nu este mereu posibil. În majoritatea weekendurilor încerc să-mi dedic timp măcar unuia dintre aceste hobbyuri și, în mare parte, am reușit să fiu consecventă. Descoperirea României, de când m-am mutat aici vara trecută, a fost cu adevărat fascinantă și a devenit cadrul perfect pentru pasiunea mea pentru călătorii și fotografie. Am descoperit deja atât de multe locuri frumoase și mai am încă atât de multe de explorat. Chiar acum câteva săptămâni am fost în zona Deltei Dunării și pur și simplu m-am îndrăgostit de această regiune!
Ce corespondențe există între acest hobby / sport și afaceri?
Există, fără îndoială, o legătură puternică. Sunt un lider cu o curiozitate autentică, iar călătoriile și fotografia sunt strâns legate de această dorință de a înțelege, de a mă expune la culturi și perspective noi. Privind prin obiectiv, descopăr mereu frumusețe, forță, autenticitate – aceleași aspecte pe care descopăr și în colegii cu care lucrez.
A fi activă se potrivește profund cu nivelul meu ridicat de energie, dar mă ajută și să mă eliberez de orice formă de stres. Golful, pe care am început să îl practic în timpul pandemiei, este un adevărat joc al minții. La fel ca în leadership, poți învăța să stăpânești anumite abilități și competențe, însă, dacă mintea ta este agitată, nu ai cum să te prezinți în cea mai bună formă. Golful m-a învățat cât de important este să fii centrat, ancorat și în pace cu tine însuți pentru a face liniște dincolo de zgomot. Este, fără îndoială, o călătorie de o viață pentru mine, atât în leadership, cât și în golf.
PREFERINȚE
CUVÂNT: Facilitator
CARTE: „Becoming”, de Michelle Obama
PERSONALITATE: Sir Richard Attenborough – a petrecut cea mai mare parte a vieții călătorind, explorând și fiind o forță globală a schimbării.
SPORTIV: Nafi Thiam, atletă din Belgia, triplă medaliată cu aur olimpic și de două ori campioană mondială la heptatlon.
TIP DE VACANȚĂ: road tripuri și croaziere pe mare
DESTINAȚIE DE VACANȚĂ: Italia, pentru combinația de situri istorice, orașe frumoase, munți, plaje și, bineînțeles, gastronomie.
Este practicarea unui hobby benefică pentru relațiile de afaceri / pentru afacere?
Nu neapărat în mod direct. Îmi face plăcere să interacționez și să mă conectez cu ceilalți prin hobbyurile mele, să învăț, să fac schimb de idei și să mă inspir. Cu toate acestea, tind să separ viața profesională de timpul personal. De fapt, această deconectare este esențială atât pentru reflecție, cât și pentru reducerea stresului.
Ce beneficii are hobbyul pentru tine?
Nu pot fi cea mai bună versiune a mea la locul de muncă dacă nu îmi ofer spațiul necesar pentru a mă elibera și a mă reîncărca prin hobbyuri. Împărțirea timpului în mod conștient și constant a devenit parte dintr-o rutină de lungă durată, care mă ajută să mențin un nivel ridicat de energie atât în viața profesională, cât și în cea personală.
La începutul carierei, am fost inspirată de cartea „Seven Habits of Highly Effective People”, din care am învățat cât de important este să îți gestionezi propria energie. De-a lungul anilor, m-a preocupat tot mai mult conceptul de longevitate, iar dovezile sunt clare: mișcarea zilnică și gestionarea stresului contribuie semnificativ la o viață mai lungă și mai sănătoasă.
Există regulile aplicabile în hobby și în afaceri? Dacă da, care?
Primul lucru care îmi vine în minte este integritatea. Integritatea se traduce prin fair play în sport, iar în viața de business funcționează ca un veritabil reper moral în tot ceea ce facem, atât intern, cât și extern. Nu trebuie confundată cu aversiunea față de risc, dimpotrivă – asumarea inteligentă a riscurilor este calea de urmat. Un alt principiu pe care îl aplic este să îți depășești în mod conștient zona de confort; doar in felul acesta crești, evoluezi, atât în hobby-uri, cât și în viața profesională.
Care sunt regulile obligatorii în sport / hobby și afaceri?
„Play to win” – atunci când vine vorba de business, mă gândesc întotdeauna cum pot crea cel mai mare impact pozitiv pentru pacienții pe care îi deservim. În ceea ce privește sportul și jocurile de societate, mă concentrez în primul rând pe a face lucrurile mai bine decât le-am făcut cu o zi înainte, iar dacă câștig, privesc acest lucru ca pe un bonus binevenit, „cireașa de pe tort”.
Ce tip de sport / hobby nu ai practica niciodată? De ce?
Activitățile sau hobbyurile care implică foarte multe detalii ori depind în totalitate de o expertiză funcțională profundă nu sunt, de regulă, pe gustul meu. Prefer să fiu un „jack of all trades”, motiv pentru care, în carieră, am pus accent pe diversitatea experiențelor, ceea ce îmi permite să mă concentrez pe oameni și pe leadership strategic.