Home Actualitate Europa în primul rând: Europa are nevoie...
Actualitate

Europa în primul rând: Europa are nevoie de mai multe fabrici și mai puține dependențe, susține Emmanuel Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat măsuri menite să impulsioneze procesul de inversare a declinului industrial al Franței în cadrul eforturilor de a contura o re­acție la masivele subvenții anunțate de America pentru sectoarele sale verzi.

Europa în primul rând: Europa are nevoie de mai multe fabrici și mai puține dependențe, susține Emmanuel Macron
Europa în primul rând: Europa are nevoie de mai multe fabrici și mai puține dependențe, susține Emmanuel Macron · Foto: Business Magazin

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat măsuri menite să impulsioneze procesul de inversare a declinului industrial al Franței în cadrul eforturilor de a contura o re­acție la masivele subvenții anunțate de America pentru sectoarele sale verzi, subliniind în cadrul unui inter­viu cu Financial Times că această bă­tă­lie pentru reindustrializare trebuie purtată la nivelul întregii Europe.

„În ultimii ani, UE a trebuit să în­frunte două crize majore. Iar, din cau­za pandemiei și războiului din Ucraina, ne-am recunoscut depen­den­țele strategice și am decis să ac­țio­năm pentru a le reduce. Noi, euro­penii ne-am pus de acord cu privire la importanța de a ne păstra controlul asupra propriului destin și am pre­gătit calea către o Europă mai su­ve­rană“, a declarat acesta.

Măsurile anunțate de președinte sunt menite în același timp să-i re­clă­dească acestuia poziția în plan politic la nivel intern, scrie Bloomberg. Li­derul francez încearcă să-și reseteze președinția după un conflict aprins legat de modificările aduse sistemu­lui de pensii.

Angajamentele asumate includ o utilizare extinsă a creditelor fiscale pentru investiții, simplificarea proce­du­rilor pentru deschiderea de noi fa­brici și creșterea finanțării pentru e­du­cație și pregătire profesională. Gu­vernul va modifica de asemenea bonusurile pentru mașini electrice pentru a le exclude pe cele produse cu o amprentă de carbon ridicată, o măsură ce va susține producția euro­peană.

Inițiativele sunt menite să solu­țio­neze problema slăbiciunii industri­a­le a Franței, guvernul fiind îngrijo­rat că subvențiile americane ar putea exacerba problemele locale.

Potrivit Politico, măsurile anun­ța­te de Macron ar putea amplifica ten­siunile transatlantice. Macron a cri­ticat în mod activ subvențiile anun­­țate de administrația america­nă, Fran­ța sub conducerea lui Macron ju­când un rol mai pronunțat de „po­lițist rău“ în discuțiile cu Washing­tonul.

Franța a prezentat de asemenea un plan de lansare a unui fond de investiții de 2 miliarde de euro pentru metale vitale, notează Euractiv. Ini­țial, statul va contribui cu 500 mili­oane de euro la fond, sectorul privat venind cu restul.

„Vrem să ancorăm noii campioni ai revoluției industriale, hidrogen, mașini electrice“, a declarat ministrul francez al industriei, Roland Lescure.

În acest context, cu ajutorul unor subvenții masive și unei activități intense de lobby, Franța a luat fața Germaniei și Olandei atrăgând o investiție majoră din partea ProLogium din Taiwan într-o gigafabrică de baterii pentru mașini electrice, potrivit Reuters.

Revenind la măsurile anunțate de Macron, unele vor fi prezentate în cadrul unui așa-numit proiect de lege pentru industria verde săptămâna viitoare, în timp ce altele care afectează finanțele publice vor fi incluse în proiectul de buget pe 2024, relatează Bloomberg.

Costul schimbărilor trebuie să fie zero, orice noi cheltuieli urmând să fie finanțate prin reduceri în alte părți.

Modificările privind subvențiile pentru mașini cu o amprentă scăzută de carbon sunt așteptate a fi finalizate în următoarele luni.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună