Europa: Când ar putea fi atinsă imunitatea de turmă în lipsa vaccinului Johnson & Johnson
Suspendarea vaccinului Johnson & Johnson ar putea îngreuna eforturile de imunizare din Uniunea Europeană cu peste două luni, conform datelor colectate de Airfinity, o companie de analize științifice cu sediul în Londra. Inițial, Airfinity estimase că 75% din populația UE…
Suspendarea vaccinului Johnson & Johnson ar putea îngreuna eforturile de imunizare din Uniunea Europeană cu peste două luni, conform datelor colectate de Airfinity, o companie de analize științifice cu sediul în Londra.
Inițial, Airfinity estimase că 75% din populația UE va fi vaccinată până pe 30 septembrie, însă termenul ar putea fi extins până la începutul lunii decembrie în cazul în care vaccinul J&J se dovedește prea periculos pentru a putea fi utilizat.
Autoritățile sanitare din Statele Unite au recomandat săptămâna aceasta încetarea administrării serului J&J după ce șase femei cu vârste de până în 50 de ani au dezvoltat cheaguri de sânge, într-o nouă piedică pusă în fața eforturilor de imunizare din.
Zilele trecute, Danemarca a devenit prima țară din UE care a renunțat definitiv la vaccinul dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea Oxford, mișcare lansată – de asemenea – pe fondul unor cheaguri de sânge în rândurile persoanelor care au primit dozele grupului anglo-suedez.
Până acum au fost administrate peste 100 de milioane de vaccinuri anti-coronavirus la nivelul Uniunii Europene, număr ce acoperă cu prima doză circa 16-17% din populația UE.