Home Actualitate Eturia va depăși pragul de 10 milioane d...
Actualitate

Eturia va depăși pragul de 10 milioane de euro în 2017

În primul trimestru al anului 2017 agenția de turism Eturia a înregistrat o creștere cu 37% a cifrei de afaceri, față de aceeași perioadă a anului trecut. Eturia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, iar pentru anul acesta estimează că vor depăși pragul de 10 milioane de euro.

Eturia va depăși pragul de 10 milioane de euro în 2017
Eturia va depăși pragul de 10 milioane de euro în 2017 · Foto: Business Magazin

„Pentru anul 2017 estimăm o cifră de afaceri de 11 milioane de euro axată atât pe creșterea în volum a vacanțelor vândute, dar și pe creșterea adusă de biroul nostru regional deschis recent la Cluj. În primul trimestru al anului 2017 versus aceeași perioadă a anului trecut, am înregistrat o creștere de 37% a cifrei de afaceri. Încă de la înființarea Eturia, în anul 2007, am avut creșteri anuale de doua cifre”, a declarat Sorin Stoica, co-proprietar Eturia.

Eturia vinde anual în jur de 2000 de vacanțe, iar cele mai solicitate rămân destinațiile de plajă precum Thailanda, Maldive, Cuba și Republica Dominicană. Majoritatea turiștilor români care aleg să călătorească prin intermediul agenției de turism Eturia rezervă vacanțe în destinații exotice, însă în ultimii doi ani s-au înregistrat creșteri de peste 50% pentru destinații de top precum SUA și Japonia. Românii preferă pachetele all inclusive și resorturile dotate cu facilități complete care să le asigure confortul de care au nevoie în timpul sejurului. Bugetul mediu alocat unui sejur de 8 zile variază între 1.500 și 2.500 euro/persoană. Cea mai scumpă vacanță vândută în decursul acestor ani a fost un circuit de o luna în Australia, Noua Zeelandă și Bali pentru o familie de 4 persoane. Vacanța în valoare de 70,000 euro a inclus zboruri de linie, transferuri, cazare și tururi.

Eturia a vândut în cei 10 ani de activitate peste 17.000 de pachete de vacanță personalizate în destinații exotice. Dintre cei peste 28.000 de turiști care au ales serviciile agenției Eturia, peste 60% au rămas clienți fideli. Agenția de turism a pornit la început cu doar doi angajați iar anul acesta a ajuns la un număr de 50 angajați în cele 3 puncte de lucru din țară: Piatră Neamț, București, Cluj. Ofertele sale includ la ora actuală 120 de destinații din întreaga lume, cele mai solicitate pentru 2016 fiind Thailanda, Maldive, Cuba, SUA, Japonia, Peru si Republica Dominicana. 

Compania dezvoltă trei direcții principale  de business: vacanțe personalizate pentru turiștii cu bugete medii de vacanță, vacanțe cu plecări predefinite create pe principiul celui mai bun tarif și vacanțe de lux pentru clienții care doresc destinații deosebite. În anul 2016, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, iar creșterea din 2017 se estimeaza la 40%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună