Eturia intră pe segmentul de travel adventure și lansează circuite alături de exploratorul Radu Păltineanu
♦ Agenția de turism Eturia lansează, împreună cu exploratorul Radu Păltineanu, o nouă categorie de produse turistice dedicate călătorilor care caută experiențe autentice, imersive și apropiate de natură ♦ Primul circuit din cadrul proiectului va avea loc în februarie 2027…
♦ Agenția de turism Eturia lansează, împreună cu exploratorul Radu Păltineanu, o nouă categorie de produse turistice dedicate călătorilor care caută experiențe autentice, imersive și apropiate de natură ♦ Primul circuit din cadrul proiectului va avea loc în februarie 2027 și va include Argentina și Chile.
Eturia, una dintre cele mai mari agenții românești specializate în vacanțe exotice personalizate, anunță lansarea unui parteneriat cu exploratorul Radu Păltineanu, cunoscut pentru traversarea celor două Americi pe bicicletă, din Alaska până în Țara de Foc. Colaborarea marchează intrarea companiei într-o nouă direcție de business, dedicată călătoriilor de tip adventure.
Sub conceptul „Explorează lumea cu Radu Păltineanu by Eturia”, compania își propune să combine expertiza sa în dezvoltarea de circuite turistice complexe cu experiența de teren a exploratorului român, oferind turiștilor acces la destinații și experiențe mai puțin convenționale, într-un cadru organizat și sigur.
Primul produs lansat în cadrul proiectului este „Patagonia Adventure – Explorează lumea cu Radu Păltineanu”, un circuit de grup programat pentru 16 februarie 2027. Pachetul include o călătorie de 18 zile, dintre care 14 nopți petrecute în Argentina și Chile, două dintre țările care găzduiesc unele dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale din lume.
Participanții vor putea explora ghețarii din Parcul Național Los Glaciares, masivele Fitz Roy și Torres del Paine, fiordurile Patagoniei, colonii de pinguini și Puerto Williams, considerat cel mai sudic oraș al planetei.
„În ultimii ani, am observat o schimbare în modul în care călătorii români se raportează la vacanțe. Mulți dintre ei au ajuns deja în destinații emblematice și își doresc acum să revină cu un alt tip de curiozitate: să privească locurile vizitate dintr-un alt unghi, să petreacă mai mult timp în natură, să înțeleagă cultura locală și să trăiască experiențe autentice, dar într-un cadru organizat și sigur”, a declarat Daniela Shah, cofondatoare Eturia.
Potrivit reprezentanților companiei, noua categorie de circuite se adresează în special turiștilor care au deja experiență de călătorie și caută modalități diferite de a descoperi destinațiile, dincolo de traseele turistice clasice.
Eturia subliniază că experiențele de tip adventure nu presupun condiție fizică extremă sau riscuri specifice expedițiilor independente, ci sunt construite pentru a fi accesibile unui public larg. Programele vor include trasee în natură, întâlniri cu comunități locale și activități care permit o conectare mai profundă cu destinația.
„Pentru mine, explorarea nu înseamnă doar să ajungi într-un loc, ci să îl înțelegi, să îi simți ritmul și să fii dispus să privești dincolo de traseele evidente. Mă bucur că, prin acest parteneriat cu Eturia, putem crea contexte în care oamenii să se apropie de natură, de culturi locale și de propriul lor ritm de explorare, fără presiunea unei expediții independente”, a spus Radu Păltineanu.
Lansarea parteneriatului coincide cu aniversarea a 19 ani de activitate ai Eturia și face parte din strategia companiei de dezvoltare a unor produse turistice tematice dedicate călătorilor care caută experiențe personalizate și autentice.
Pentru 2027, compania pregătește șase circuite pe șase continente în cadrul proiectului. Pe lângă Patagonia, următoarele destinații confirmate sunt Australia și Noua Zeelandă, respectiv China și Tibet. Alte trei circuite, care vor include destinații din Africa, America de Nord și Europa, urmează să fie anunțate în a doua parte a anului viitor.
Fondată în 2007 de Sorin Stoica și Daniela Shah, Eturia a depășit pragul de 60.000 de vacanțe organizate și operează astăzi prin mai multe platforme și linii de business dedicate călătoriilor exotice și personalizate.