Articole etichetate „rezolutie”. 62 articole.
Actualitate
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluție privind libera circulație, în care li se cere statelor membre să nu-i discrimineze pe muncitorii mobili din UE și să folosească fondurile europene pentru a promova incluziunea socială.
Un mecanism comun UE de rezoluție bancară este necesar pentru luarea de măsuri rapide în cazul falimentelor unor bănci, dar este de preferat...
Legislația privind insolvența companiilor nu se va putea aplica și falimentelor bancare, un domeniu care trebuie gestionat diferit, printr-u...
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluție prin care cere autorităților române declanșarea rapidă a unei anchete "independentă, imparț...
Statele Unite și Rusia au ajuns joi, la ONU, după mai multe săptămâni de negocieri intense, la un acord asupra unui text care stabilește cad...
Secretarul de Stat american John Kerry a cerut joi Consiliului de Securitate al ONU să adopte săptămâna viitoare o eventuală rezoluție care...
Președintele francez François Hollande și șefii diplomațiilor americană John Kerry și britanică William Hague au apreciat luni că este "esen...
Marea Britanie va prezenta miercuri o rezoluție Consiliului de Securitate al ONU de "condamnare a atacului chimic" de la 21 august în Siria...
Nokia a prezentat smartphone-ul Lumia 1020, mizând pe o cameră de înaltă rezoluție, servicii avansate de localizare și navigație și alte spe...