Articole etichetate „respingere”. 287 articole.
Actualitate
Instanța supremă a decis, luni, respingerea cererii DNA de redeschidere a urmăririi penale pe numele vicepremierului Paul Stănescu.
Comisia care s-a ocupat de investigarea operelor a fost coordonată de o fostă țesătoare și un fost tipograf
Ministrul bavarez de Finanțe, Markus Söder, premierul desemnat al Bavariei, a respins miercuri ideea admiterii unor "țări precum Bulgaria și...
CCR a precizat, miercuri, în motivarea respingerii sesizărilor PNL și USR privind modul în care a fost înființată Comisia specială pentru Le...
Comisia specială pentru legile Justiției a revenit, marți, asupra unui amendament adoptat anterior care prevedea că efectuarea "în continuar...
Judecătorii Curții Constituționale au respins, cu unanimitate de voturi, sesizarea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în cazu...
Plenul Senatului a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de un grup de parlamentari PNL prin care li se interzice persoanelor conda...
Plenul Senatului a respins, luni, moțiunea simplă a PNL „'Finanțista' ministrului Mișa, un film prost despre faliment, cu acces gratuit”, cu...
Plenul Senatului a votat, luni, propunerea legislativă pentru completarea Legii 19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționa...