Articole etichetate „raportare”. 430 articole.
BCR a raportat un profit net de 559,8 milioane lei (126,9 milioane euro) după primele trei trimestre, apropiat de cel de la jumătatea anului, de 556,7 milioane lei (126,8 milioane euro), costul cu provizioanele ajungând la 1,63 miliarde lei (371 milioane euro), de la 1,09 miliarde lei în iunie.
Microsoft a raportat venituri și profit în urcare pentru perioada iulie-septembrie, primul trimestru al anului fiscal 2014, compania adaptân...
Carrefour a raportat vânzări de 21,1 miliarde euro pentru trimestrul al treilea, în scădere ușoară față de nivelul din perioada corespunzăto...
Vânzările retailerului suedez de vestimentație H&M în România au crescut cu 41% în perioada decembrie-august, primele nouă luni ale anului f...
UniCredit Țiriac Bank înregistra la jumătatea anului o rată a creditelor neperformante de 11,17%, potrivit raportului semestrial al băncii.
Rata șomajului înregistrată în luna iulie, de 5,29 la sută, indică o creștere atât față de luna anterioară, cât și față de aceeași lună a an...
Grupurile OMV Petrom, Mol și Rompetrol au transmis aproape simultan rezultatele financiare pentru primul trimestru al lui 2013. Deși toate t...
Grupul american Liberty Global, prezent în România prin UPC, a raportat venituri de 68,9 milioane dolari pe piața românească pentru prima ju...
Reprezentanți ONU vor merge în Siria să ancheteze în trei locuri în care s-a raportat o utilizare a unor arme chimice, a anunțat organizația...