Articole etichetate „majorare”. 801 articole.
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale a fost modificată. Astfel, începând cu 24 august polițiștii nu mai pot primi banii pe amenzile rutiere plătite pe loc de către șoferii amendați, potrivit textului de lege.
La 31 iulie 2018, creditul neguvernamental a crescut cu 0,4% față de luna anterioară și cu 6,6% față de aceeași dată din 2017, iar depozitel...
Aflată în mijlocul unui ciclu de majorări de dobânzi pe care speră să-l continue până în 2020, banca centrală americană (Rezerva Federală -...
Pe fondul investițiilor realizate în 2017, profitul opreațional al grupului Carmistin, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața agro-al...
Federația Solidaritatea Sanitară solicită Guvernului și Parlamentului introducerea “echității” în sistemul de pensie prin calcularea stagiul...
Salariile angajaților din Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) vor fi majorate de la 1 ianuarie 2019, anunță instituția condusă de Ioan...
Venitul mediu net al celor 850 de medici rezidenți care lucrează în Spitalul Județean Pius Brînzeu din Timișoara a fost de 7.500 de lei în a...
Banca Angliei a majorat, joi, rata dobânzii de referință la 0,75%, de la 0,50%, pentru a readuce inflația la nivelul de 2%, dar și pentru a...
Discounterul german Lidl, a treia rețea de comerț din România după valoarea vânzărilor, a deschis în prima jumătate de an opt magazine și vr...