Articole etichetate „economie”. 4696 articole.
Bilanțul performanțelor economice ale României și cele ale statelor vecine membre ale Uniunii Europene (UE) scoate în evidență viteza cu care economia românească, a treia ca mărime din Europa Centrală și de Est, și-a revenit după recesiunea de 1,3% din 2010.
Bursele europene au deschis miercuri în scădere, după patru ședințe consecutive de creștere, din cauza temerilor legate de criza datoriilor...
La adăpostul înjumătățirii deficitului bugetar în 2011, fapt pentru care ministrul finanțelor Gheorghe Ialomițianu a fost premiat de către p...
Cele mai mari economii ale lumii, țările G7 și BRIC, au de refinanțat în acest an 7.600 miliarde de dolari în contul obligațiunilor și titlu...
Cele mai noi membre ale Uniunii Europene sunt măcinate de dezamăgire, la cinci ani de la aderarea lor la blocul comunitar, în condițiile în...
Premierul italian Mario Monti a cerut "suplimentarea semnificativă" a resurselor fondului de urgență destinat statelor cu probleme financiar...
Retrospectiva anului: noiembrie 2011
Trezoreria SUA a criticat din nou Beijingul pentru că nu ar acționa destul de rapid în privința reformelor sistemului de schimb valutar, îns...
Încă de la apariție, Uniunea Europeană a fost un paradis pentru cei care își căutau un refugiu din calea războiului, a persecuțiilor sau a s...