Articole etichetate „document”. 239 articole.
Actualitate
Consilierul prezidențial Daniel Funeriu a demisionat din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână președintelui PDL, Vasile Blaga, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educației.
Vicepreședintele PSD Constantin Niță a declarat, luni, că subiectul modificării protocolului USL nu este închis, iar viitorul document al Un...
Senatul a aprobat, miercuri, OUG 36/2013 privind protecția angajaților disponibilizați, al căror număr ar urma să ajungă, până în anul 2018,...
Avocatul Bogdan Vlad a declarat marți, pentru MEDIAFAX, că Gigi Becali i-a cerut să introducă la Președinție un memoriu de grațiere, precizâ...
România ar putea fi împărțită în șapte sau opt regiuni, luând în calcul influențele culturale, migrația populației, stadiul de dezvoltare zo...
Peste 10.000 de angajați ai companiilor și regiilor de stat ar urma să fie disponibilizați până în 2018 prin aplicarea planurilor de disponi...
Premierul Victor Ponta consideră că 1 ianuarie 2019 reprezintă "un obiectiv destul de realist" pentru adoptarea monedei euro de către Români...
Guvernul a prezentat public lista salariilor nete la nivel maxim, pentru luna martie, ale directorilor din companiile de stat din sectorul e...
Grupul britanic Vodafone va desființa 500 de locuri de muncă la divizia din Germania, urmând să transfere părți ale principalelor operațiuni...