Articole etichetate „cursuri”. 328 articole.
Miliardarul american Donald Trump este acuzat de fraudarea mai multor studenți care au urmat cursurile unui institut pe care acesta îl patronează, procurorii solicitând plata unor despăgubiri de 40 milioane de dolari.
Președintele Traian Băsescu a ajuns, vineri, la Centrul de simulare al CERONAV din Constanța, unde va susține o testare pe un simulator de n...
ING Asigurări de Viață lansează Sales Force Academy, un program construit după modelul programelor internaționale de master. Programul se ad...
Firmele care dezvoltă sau furnizează cursuri de e-learning pentru angajații din companiile de pe plan local au ajuns în prezent să alerge um...
300 de elevi de clasa a IX-a din trei licee din București au participat la cursuri de bune maniere în cadrul proiectului „Bunele maniere – c...
Cursurile anului de învățământ 2013-2014 vor începe în 16 septembrie și se vor încheia în 20 iunie, semestrele școlare vor fi împărțite în m...
Peste 4.100 de șomeri vor participa, în luna mai, la cursurile de formare profesională organizate de agențiile județene de ocupare, cele mai...
Cursurile au fost suspendate marți în peste 1.700 de unități de învățământ din București și județele Argeș, Olt, Buzău, Dâmbovița, Teleorman...
Peste 345.000 de elevi din 3.083 de unități de învățământ vor sta miercuri acasă, cursurile fiind suspendate în toate școlile din județele B...