Articole etichetate „constatare”. 130 articole.
Actualitate
Compania de transport feroviar din Franța, SNCF, a anunțat că a comandat 2.000 de trenuri pentru o rețea regională extinsă, însă a constatat ulterior că acestea sunt prea late pentru multe dintre stații, la care au fost începute deja lucrări costisitoare de modificare.
Aproape 150.000 de litri de apă minerală au fost retrași de pe piață după controale ANPC la care inspectorii au constatat că un lanț de maga...
ANI a constatat că 22 de deputați și zece senatori, printre care Petre Roman și Sorin Ilieșiu, au fost în incompatibilitate pentru că au deț...
Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele prin care se ia act de demisia lui Radu Stroe din funcția de ministru de Interne și se...
Peste 70% dintre hotelurile din România sunt de vânzare, pentru că nu sunt profitabile, a declarat luni, într-o conferință de presă, vicepre...
Curtea de Conturi a UE a constatat că sistemul privind fondurile de dezvoltare rurală în România este "ineficace", iar procedurile de achizi...
Locatarii din zeci de blocuri din Arad au renunțat, în ultimele luni, la repartitoarele de costuri pentru căldură, după ce au constatat că p...
Efectele noului Cod rutier asupra scăderii numărului de accidente vor fi analizate după o anumită perioadă, respectiv în câteva luni, un an...
Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele prin care ia act de demisia lui Varujan Vosganian din funcția de ministru al Economiei...