Articole etichetate „companii”. 4702 articole.
Ford recrutează încă 500 de persoane, numărul noilor angajați ajungând la 1.700 în acest an, și oprește producția modelului B-MAX la uzina din Craiova, începând cu prima parte a lunii septembrie, urmând să producă SUV-ul EcoSport, din toamnă, potrivit unui comunicat transmis luni de companie.
Revoluția energiei curate se întâmplă deja în Europa, însă nu suficient de rapid. Pentru a ne atinge obiectivele ambițioase și pentru a cont...
Doar 100 de companii au fost sursa a peste 70% din emisiile de gaze cu efect de seră din lume, din 1988 până în 2017, potrivit unui raport p...
Angajatorii din România au căutat să angajeze în total peste 220.000 de persoane în primele șase luni din 2017, arată datele eJobs Group, co...
Ford recrutează încă 500 de persoane, numărul noilor angajați ajungând la 1.700 în acest an, și oprește producția modelului B-MAX la uzina d...
Conform datelor Creative and Bright, companie specializată în consultanță de business și resurse umane, de la începutul verii și până acum,...
Bogdan Ion, șeful firmei de audit și consultanță EY România, spune că noi ar trebui să preluăm modelul Israelului în dezvoltarea industriilo...
Computerele au apărut pentru că oamenii aveau nevoie să facă foarte rapid calcule. Treptat, computerele s-au mutat din peisajul industrial î...
Peste 200.000 de români au plecat din România în 2016, în contextul în care în ultimii ani companiile au fost nevoite să majoreze salariile...