Home Actualitate ESTE OFICIAL: Au fost anunțate datele câ...
Actualitate

ESTE OFICIAL: Au fost anunțate datele când se deschid terasele si restaurantele parțial

Reprezentanții restaurantelor și hotelurilor din România (asociația HORA) s-au întâlnit cu Primul Ministru Ludovic Orban și au decis că terasele se deschid oficial la 1 iunie. La interior restaurantele se deschid în două faze, inițial se va opera o deschidere…

ESTE OFICIAL: Au fost anunțate datele când se deschid terasele si restaurantele parțial
ESTE OFICIAL: Au fost anunțate datele când se deschid terasele si restaurantele parțial · Foto: Business Magazin

Reprezentanții restaurantelor și hotelurilor din România (asociația HORA) s-au întâlnit cu Primul Ministru Ludovic Orban și au decis că terasele se deschid oficial la 1 iunie. La interior restaurantele se deschid în două faze, inițial se va opera o deschidere parțială pe 15 iunie. Apoi, la 1 iulie ar urma să aibă loc relaxarea majoră, respectiv redeschiderea tuturor localurilor HoReCa. Acest lucru se va întâmpla doar dacă nu există derapaje majore la număr de cazuri de îmbolnăviri.

Cele două părți au discutat din nou și subiectele puse pe tapet anterior, printre care salariile angajaților din HoReCa sau plata taxelor de către jucătorii din industrie.

Astfel, statul va achita 42,5% din salariile din HoReCa după deschidere, în primele trei luni când restaurantele, cafenelele și barurile vor funcționa la relanti.

Totodată, plata taxelor și impozitelor din 2020 se va achita în 2021 sub forma a 12 rate egale.

Jucătorii au cerut să fie scutiți de la plata impozitului specific pentru 2020, însă astăzi cele două părți au agreat suspendarea pentru semestrul doi din 2020.

HORA a cerut granturi pentru restaurante în funcție de taxele platite. Conform discuției de astăzi se vor acorda granturi de 1 mld. euro pentru IMM-uri doar, astfel granturi 300 mil. euro pentru capital de lucru și 700 mil. euro pentru investiții.

O problemă pe care au mai semnalat-o jucătorii din industria restaurantelor este cea a creditelor furnizor care a fost modalitatea de funcționare a industriei în perioada pre-pandemie. Mai exact, jucătorii care dețin localuri plăteau furnizorii la 30, 60 sau chiar 90 de zile. Acum, pentru că nu mai pot plăti, creditul furnizor s-a închis iar producătorii și distribuitorii cer plata la livrare. În lipsa încasărilor însă, e dificil. Astfel, oficialii restaurantelor cer o garanție pentru creditul furnizor prin FNGC și propunerea a fost acceptată de Orban.

Pentru toate acestea se așteaptă un cadru legislativ.

O altă problemă discutată este ca tichetele de masă să fie folosită doar în localurile care oferă o masă caldă, deci doar în restaurante. Astfel, oamenii ar avea un motiv în plus să iasă la restautant.

În retail ar urma să se folosească tichete de consum, diferite de cele actuale. Nu există însă o decizie în acest sens, fiind doar o discuție între cele două părți.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună