Home Business Hi-Tech Era digitală a avocaturii: avocatul onli...
Business Hi-Tech

Era digitală a avocaturii: avocatul online a devenit realitate. Cum funcționează acesta?

Odată cu valul de digitalizare accelerată dictată de pandemie și susținută și ulterior, pe piața autohtonă au început să apară primele platforme online ce își propun să digitalizeze relația dintre client și avocat. Una dintre acestea este NewLaw.ro, platforma fiind…

Era digitală a avocaturii: avocatul online a devenit realitate. Cum funcționează acesta?
Era digitală a avocaturii: avocatul online a devenit realitate. Cum funcționează acesta? · Foto: Business Magazin

Odată cu valul de digitalizare accelerată dictată de pandemie și susținută și ulterior, pe piața autohtonă au început să apară primele platforme online ce își propun să digitalizeze relația dintre client și avocat. Una dintre acestea este NewLaw.ro, platforma fiind lansată recent în urma unei investiții inițiale de 50.000 DE euro, iar investițiile continuă.

„Filosofia «new law» este foarte îndrăgită de mine personal. De altfel, noi am interacționat cu ea acum ceva vreme. Cred că era prin 2019 când, într-un proces de rebranding, am adus acest concept în România pentru prima dată. Apoi, pentru că așa au funcționat lucrurile, a trebuit să revenim la «old law», cum se spune, făcând o colaborare cu o altă echipă de avocați, am revenit la vechea filosofie, dar iată acum, după aproape cinci ani aproape, readucem în prim-plan conceptul de «new law» și sper ca de acum înainte multă vreme să continuăm în această filosofie”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Bogdan Ilie, avocat și fondator al NewLaw.ro. Platforma a fost lansată în luna martie de casa de avocatură NDI Law, care și-a propus ca în primul an de funcționare să aducă împreună peste 100 de avocați la nivel național, în condițiile în care unul dintre obiectivele platformei este colaborarea la distanță. Investiția inițială în dezvoltarea platformei s-a situat la 50.000 euro, sumă ce va fi suplimentată până la peste 80.000 euro pe parcursul acestui an pentru promovarea NewLaw.ro și a serviciilor juridice oferite prin intermediul său. „Pentru anul curent vom continua să ne autosusținem din toate punctele de vedere. Nu ne gândim să contractăm o finanțare externă pentru primul an cel puțin. Vom susține toate costurile intern, în funcție de evoluție. În funcție de cum vor evolua lucrurile, cu siguranță că va fi nevoie să aducem noi investiții din ce în ce mai mari. Și atunci, în măsura în care posibilitățile interne nu ne vor permite, probabil că vom apela și la surse externe, dar pentru primul an toate costurile ne-am propus să fie susținute de noi, pentru că credem cu adevărat în acest proiect și ne dorim să creștem”, a precizat el. Într-o săptămână de la lansare, pe platformă s-au înregistrat circa 20 de solicitări din partea clienților. „Ceea ce noi ne dorim este ca în fiecare județ și în fiecare arie de specialitate să avem un număr de maximum doi, poate cu excepții trei avocați. De aici și ideea de calitate, nu de cantitate, pentru că fiind mai puțini avocați automat și dorința va fi de a livra un serviciu de mai mare calitate. (…) Pentru primul an de funcționare a platformei ne dorim să creăm o rețea de avocați în toată țara, iar ținta noastră este de circa 100 de avocați“, a spus Bogdan Ilie, precizând că în momentul de față sunt 13 avocați activi în platformă, iar încă șase solicitări sunt în proces de analiză și înregistrare pentru că toți avocații sunt atent selectați. „Ne dorim ca avocații înscriși în platformă să nu fie arondați la mai mult de două arii de specializare. Eu am ferma convingere că un avocat nu poate să facă toate ariile, nu poate să fie bun în toate ariile de activitate ale avocaturii și atunci fie face drept civil, fie face drept penal. Dacă face drept civil, de asemenea face dreptul familiei și probabil încă o arie destul de conexă, nu poate să facă cinci domenii de activitate și să fie bun în toate. Deci încă o dată: nu ne dorim cantitate, ne dorim calitate.“

Cum funcționează însă platforma NewLaw.ro? Clienții care au nevoie de asistență juridică intră pe platformă, își creează un cont, iar apoi completează un formular cu datele lor de contact și cu problema pe care o au de rezolvat pe scurt. Odată trimisă solicitarea, aceasta este verificată de administratorul platformei. În cazul în care este nevoie de detalii suplimentare, administratorul le adresează direct clientului, apoi, în momentul în care se concretizează problema ce trebuie rezolvată, domeniul de care ține și aria geografică, solicitarea este repartizată unui avocat specializat pe problema respectivă, care preia practic cererea spre soluționare. „Procesul de evaluare efectivă nu este automatizat. În principiu este filtrat încă de la momentul formulării cererii, dar este filtrat inclusiv prin perspectiva clientului, care de cele mai multe ori nu are pregătire juridică și atunci este posibil ca problema pe care o are să o încadreze în mod greșit ca arie de specializare. Și atunci este nevoie de un filtru uman”, a punctat Bogdan Ilie, adăugând că este de asemenea posibilă transmiterea de documente prin intermediul platformei, iar clientul poate discuta cu avocatul în secțiunea de chat. Odată stabilită legătura între client și avocat, avocatul poate realiza în platformă foarte simplu oferta financiară, contractul de colaborare și factura, iar clientul poate face plata online.

„Am automatizat partea de contractare, partea de redactare, partea de întocmire a contractului de asistență juridică. La fel, există câmpuri distincte pentru persoane fizice, persoane juridice, unde se introduc doar datele personale ale clientului. Contractul de asistență juridică este generat automat, se creează un contract de asistență juridică cadru. Ulterior, în funcție de solicitarea clientului, întocmim o ofertă financiară care ulterior acceptării devine anexă la contract. În oferta financiară este descris obiectul contractului care urmează să fie realizat de către avocat. Avem automatizată și partea de întocmire a facturii, respectiv de plată printr-un procesator de plăți”, a menționat el. Utilizarea NewLaw.ro este gratuită atât pentru clienți, cât și pentru avocați, platforma percepând un comision doar în momentul în care se semnează contractul de asistență juridică și se acceptă oferta financiară.

„Din perspectiva veniturilor, lucrurile funcționează în felul următor: clienții vin în platformă, li se percepe un onorariu, iar din acel onorariu, un procent de 10% este oprit de către societatea civilă de avocați parteneră a platformei. Din procentul de 10%, 2-5% va fi achitat platformei pentru costurile de dezvoltare, costurile de promovare, costurile de dezvoltare ulterioară și practic în felul acesta ne-am gândit noi să monetizăm, să funcționeze businessul.” 

Rubrica „Start-up Pitch”

Bogdan Ilie, avocat și fondator NewLaw.ro

Ce face? A lansat o platformă online prin care vrea să digitalizeze relația dintre client și avocat. Investiția inițială în dezvoltarea platformei s-a situat la 50.000 euro.

Rubrica „Start-up Update”

1. Vlad Marincaș, cofondator și CEO al Aqurate – platformă AI pentru analiza datelor din e-commerce

Ce e nou? Start-up local și-a propus să își crească anul acesta veniturile recurente de patru-cinci ori, în condițiile în care va crește numărul integrărilor cu soluțiile de e-commerce și va ataca și piețe din afara României. În prezent, start-up-ul are în portofoliu câteva zeci de clienți – magazine online, produsul Aqurate născându-se anul trecut în cadrul companiei InsightOut Analytics din Timișoara.

„2022 a fost un an foarte bun pentru noi și vedem o creștere accelerată, vedem un răspuns foarte bun al pieței din România. Noi suntem un start-up de «high growth» și avem ambiții foarte mari: să creștem de patru-cinci ori pe an și până acum am reușit să fim în grafic.“

2. Ciprian Cazacu, cofondator și CEO easySales – platformă SaaS pentru automatizarea și centralizarea activităților de e-commerce

Ce e nou? Start-up-ul local a atras o nouă finanțare de la Fortech Investments, acesta intrând în business ca acționar minoritar. Valoarea finanțării nu a fost făcută public, însă per total start-up-ul a atras până în prezent investiții totale de peste 1,1 milioane de euro. Noua investiție va fi utilizată pentru intrarea pe piața din SUA anul acesta, dar și pentru consolidarea businessului în România și în cele două țări vecine în care activează – Ungaria și Bulgaria. În prezent, portofoliul easySales numără circa 700 de clienți, 85% fiind din România.

„Suntem norocoși pentru că am fost susținuți și suntem susținuți în continuare de o nouă finanțare oferită de la cei de la Fortech Investments, care practic au intrat printr-un pachet minoritar la noi în acționariat și ne dorim foarte mult să creștem și să demonstrăm valoarea care o aducem comercianților. “

3. Mihai Cepoi, fondator și CEO al Jobful, și Felix Crișan, partener la Netopia Ventures și cofondator al Ronin

Ce e nou? Platforma de recrutare Jobful și fondul de investiții de capital de risc Netopia Ventures, două dintre proiectele care au trecut în ultimii ani prin programul de accelerare InnovX-BCR, au planuri de expansiune în 2023.

Mihai Cepoi: „După trei ani destul de grei de pandemie, de la startul pandemiei încoace, am reușit să aducem Jobful pe linia de plutire, însemnând aducerea companiei într-o zonă de profitabilitate. Am trecut de partea de break-even, am reușit să pivotăm modelul astfel încât să putem să comercializăm soluția nu numai în România, ci și în afara țării.“

Felix Crișan:  „Lucrul important care s-a întâmplat de când s-a terminat programul InnovX-BCR este că
ne-am uitat mult mai mult la ce pași sunt necesari pentru organizarea fondului astfel încât să putem să atragem alți parteneri, deci să aducem fonduri din afară. Aici, bineînțeles că în Europa limited partner-ul cel mai urmărit de toată lumea este European Investment Fund. Dar ne uităm și în alte direcții.“

Urmărește de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro și pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 și realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediții, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului și What’s Hot.

Dacă aveți un proiect de start-up tech scrieți-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună