Enel vinde activele din România până la sfârșitul anului
Grupul italian Enel va finaliza procesul de vânzare a activelor din România și Slovacia până la sfârșitul anului, a declarat directorul general al grupului, Francesco Starace.
“Procesul avansează într-o manieră ordonată. În această perioadă apar primii potențiali cumpărători, iar băncile cataloghează diversele oferte. Cred că procesul va putea fi încheiat până la finele anului”, a afirmat Starace într-o conferință de presă la Rimini, citat de Reuters.
Enel a anunțat în luna iulie că a început procesul de vânzare a operațiunilor de distribuție și vânzare a energiei din România și Slovacia, în cadrul unui program de reducere a datoriilor. În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea și Enel Energie, precum și 100% din compania de servicii Enel România (deținută prin Enel Investment Holding BV). Aceste companii operează o rețea de electricitate de 91.000 de kilometri și distribuie circa 14 TWh de electricitate anual, cu o cotă de piață de 34%.