eMAG introduce plata prin RoPay împreună cu ING. Clienții pot plăti comenzile fără să introducă datele cardului
eMAG introduce plata prin RoPay, în parteneriat cu ING Bank România, oferind clienților posibilitatea de a achita comenzile online direct din aplicația de mobile banking, fără introducerea manuală a datelor cardului. Noua metodă de plată este disponibilă atât în aplicația…
eMAG introduce plata prin RoPay, în parteneriat cu ING Bank România, oferind clienților posibilitatea de a achita comenzile online direct din aplicația de mobile banking, fără introducerea manuală a datelor cardului.
Noua metodă de plată este disponibilă atât în aplicația mobilă eMAG, cât și pe site-ul companiei și utilizează RoPay, sistemul național de plăți instant administrat de TRANSFOND. Tranzacțiile sunt autorizate direct din aplicația bancară, iar suma și detaliile plății sunt completate automat.
Potrivit ING Bank, peste 6,77 milioane de români pot utiliza deja RoPay pentru plăți în comerțul electronic, iar peste 8,5 milioane de utilizatori sunt înrolați în sistem pentru transferuri pe baza numărului de telefon.
„Viteza și simplitatea experienței de plată sunt tot mai importante pentru clienți. Pentru cei peste 6,77 milioane de utilizatori care pot folosi deja RoPay în comerțul electronic, plățile sunt mai simple, instant și fără comisioane”, spune Raluca Țintoiu, Head of Wholesale Banking, ING Bank România.
eMAG se adaugă unei liste extinse de comercianți care au introdus soluții de plată prin RoPay alături de ING Bank. Printre acestea se află companii din domeniul telecomunicațiilor, retail, energie sau asigurări.
„eMAG este o companie de tehnologie și, de 25 de ani, folosim tehnologia pentru a îmbunătăți fiecare etapă din experiența de shopping. (…) RoPay completează acest flux cu o soluție locală, instant și ușor de folosit, care are potențialul de a accelera adopția plăților digitale și de a susține dezvoltarea economiei digitale în România”, adaugă Tudor Manea, CEO al eMAG.
Potrivit eMAG, peste două treimi dintre comenzile plasate pe platformă sunt deja achitate cu cardul, iar introducerea RoPay reprezintă o nouă opțiune de plată pentru clienții care preferă autorizarea tranzacțiilor direct din aplicația băncii.
În cazul comenzilor plasate din aplicația mobilă, utilizatorii pot autoriza plata prin serviciul RoPay Alias, dacă acesta este activat, sau pot selecta banca pentru a continua plata din aplicația de mobile banking. Pentru comenzile efectuate de pe desktop sau laptop, plata poate fi autorizată prin scanarea unui cod QR cu aplicația bancară instalată pe telefon.
„Integrarea RoPay în fluxul de plată al eMAG marchează un pas important în adopția plăților digitale instant în România. Principalul beneficiu este siguranța, iar faptul că soluția este dezvoltată local contribuie la consolidarea infrastructurii digitale naționale”, subliniază Sabin Carantină, director general al TRANSFOND.
RoPay este sistemul național de plăți instant dezvoltat de TRANSFOND și permite efectuarea plăților direct între conturile bancare, fără utilizarea cardului, prin confirmarea tranzacției în aplicația de mobile banking.