Elvețienii de la Holcim și-au majorat afacerile locale din ciment cu 8% în 2021, până la 1,7 mld. lei, însă numărul de angajați a fost în scădere
Grupul elvețian Holcim, care, prin subsidiara locală, este cel mai mare producător de materiale de construcții din România, și-a majorat în 2021 cifra de afaceri cu 8% față de anul precedent, până la 1,7 miliarde de lei, potrivit informațiilor publicate…
Grupul elvețian Holcim, care, prin subsidiara locală, este cel mai mare producător de materiale de construcții din România, și-a majorat în 2021 cifra de afaceri cu 8% față de anul precedent, până la 1,7 miliarde de lei, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Profitul a fost și el în urcare, la 317,6 milioane de lei, plus 13%, doar numărul de angajați fiind în ușoară scădere, de la 790 în 2021 la 781 anul trecut.
După cifra de afaceri din 2020, Holcim România se clasase ca cel mai mare producător de materiale de construcții din România. Holcim are în România două fabrici de ciment, la Câmpulung și la Aleșd, o stație de măcinare, 18 stații ecologice de betoane, trei stații de agregate, două stații de lianți speciali și trei terminale de ciment – în București, Turda și Roman. Cel mai recent a fost deschisă o stație nouă de betoane la Buzău. Holcim are o capacitate de producție de 5,7 milioane de tone în cele două fabrici.
În 2019, Holcim a preluat Somaco, un business de producție de sisteme de zidărie, termoizolații și prefabricate din beton, cu șase fabrici, situate la Roman (județul Neamț), Adjud (județul Vrancea), Buzău, Teiuș (jud. Alba), Târgoviște (județul Dâmbovița) și Timișoara.
Holcim este parte a grupului LafargeHolcim, format în 2015 în urma unui proces de fuziune prin schimb de acțiuni, care a creat cel mai mare producător de ciment din lume.
La începutul lui 2021, la conducerea Holcim România a venit Bogdan Dobre care l-a înlocuit astfel pe Horia Adrian, acesta din urmă fiind numit CEO al subsidiarei Holcim din Filipine.