Elev din Botoșani, admis la cea mai prestigioasă instituție științifică din Franța: „Nu putem decât să ne plecăm cu apreciere în fața seriozității de care dă dovadă”
Un elev din Botoșani care învață la Colegiul Național „A.T. Laurian” a fost admis la cea mai prestigioasă instituție de învățământ științific din Franța, respectiv l’École Polytechnique Paris. Tudor Darius Cardaș este și cel mai tânăr cetățean de onoare al…
Un elev din Botoșani care învață la Colegiul Național „A.T. Laurian” a fost admis la cea mai prestigioasă instituție de învățământ științific din Franța, respectiv l’École Polytechnique Paris.
Tudor Darius Cardaș este și cel mai tânăr cetățean de onoare al municipiului Botoșani după ce a câștigat numeroase premii la concursuri naționale, dar și internaționale, unde a obținut medalii.
Elevul din Botoșani, student la l’École Polytechnique Paris
Admiterea elevul botoșănean la prestigioasa l’École Polytechnique Paris a avut loc în două etape. Prima a constat în analizarea dosarului depus de ele, care conținea numeroasele lui diplome și medalii. În cea de-a doua etapă, Tudor Cardaș a susținut mai multe examene din domeniul științelor.
Cititi mai multe pe www.gandul.ro