Home Actualitate Elena Băsescu, fără mașină după ce a par...
Actualitate

Elena Băsescu, fără mașină după ce a parcat neregulamentar: Am greșit, voi plăti amenda

Elena Băsescu, candidat PMP pentru Camera Deputaților în Constanța, a fost amendată pentru că a parcat neregulamentar: „Înțeleg că am greșit, voi plăti amenda și voi merge să-mi iau autovehiculul ca orice alt cetățean. Pe viitor, voi fi mult mai atentă unde îmi parchez mașina”.

Elena Băsescu, fără mașină după ce a parcat neregulamentar: Am greșit, voi plăti amenda
Elena Băsescu, fără mașină după ce a parcat neregulamentar: Am greșit, voi plăti amenda · Foto: Business Magazin

„Azi noapte, când am ajuns acasă la Constanța, am lăsat mașina pe strada unde se afla blocul în care stau, pe un loc hașurat. În dimineața aceasta, compania municipală mi-a ridicat mașina parcată neregulamentar. Înțeleg că am greșit, voi plăti amenda și voi merge să-mi iau autovehiculul ca orice alt cetățean. Pe viitor, voi fi mult mai atentă unde îmi parchez mașina”, scrie pe Facebook Elena Băsescu.

Ea invocă lipsa locurilor de parcare.

„Toți constănțenii știu cât de aglomerat este orașul și ce problemă mare este lipsa locurilor de parcare. Sper ca noua administrație locală din Constanța să își respecte angajamentele de a construi mai multe parcări în oraș. Asta nu înseamnă că îmi caut scuze, ci doar că problema parcărilor trebuie rezolvată. Pentru că am văzut că s-a spus că am parcat în stația de autobuz, pun această poză pentru a se vedea exact unde am lăsat mașina”, adaugă fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună