Ei bine, da, câteodată trebuie să aștepți și la privat

Este doar un fragment din perorația unei doamne ajunse cu 10 minute mai devreme la clinică, să nu cumva să piardă programarea; nu a așteptat nicio clipă în plus peste ora 7, dar pesemne că a considerat că acest lucru este o victorie, mulțumită felului „în care a pus problema”. E adevărat, am preferat să o las să intre înaintea mea, doar ca să nu o mai aud, deși eram programată înainte.

Nu numai că nu am cum să fiu de acord cu doamna respectivă, dar recunosc că m-am și amuzat cumva. Este tipul acela de om cu care dacă te nimerești vecin de scaun în tren te va asalta cu întrebări și explicații, chiar dacă nu ai niciun fel de nevoie de conversație. De data aceasta a fost cu atât mai amuzant, după ce am respirat profund pentru a reface starea de zen (atât cât se poate când copilul face febră 40), pentru că doamna este o mamă tânără. Ca exercițiu de imaginație, am încercat un joc. Corporatistă? Genul care spune tuturor ce e bine și ce nu, unde și de ce greșesc sau nu, pentru care e o tragedie dacă s-a ciobit o unghie, sau șervețelele nu sunt perfect împăturite la restaurant. Avea o programare pentru un consult anual, iar cei care ieșiseră din cabinet, înaintea ei, aveau doi copii pe care îi purtau pe brațe, deși nu erau bebeluși. „Ha! Ei au intrat fără programare!” Da, aveau o urgență…

Pe la stat, pe la privat, am așteptat să îmi vină rândul să intru în cabinet. Uneori motivele de așteptare au fost aberante, alteori nu. S-a întâmplat să fiu scoasă pe ușă afară, de la privat, după cele 20 de minute ale consultației, deși medicul nu apucase să citească RMN-ul. Am mers la un alt medic, tot la privat; consultația a durat 1 oră și 40 de minute; când am plecat de acolo știa nu doar el, ci și noi, care sunt recomandările, ce se poate face, riscuri, costuri estimative, plan de tratament etc. Nu l-am ales pe șeful de secție care m-a scos pe ușă afară, ci pe celălalt (șef de secție la stat). Chiar dacă a trebuit să aștept și 2 ore, apoi, pentru consult de verificare. Deși nu obișnuiesc să fac conversație nici în tren, nici la rând la clinică, ulterior le-am explicat unor pacienți, mai agitați, că și ei ar prefera ca doctorul să se gândească la cazul lor atunci când sunt în cabinet, nu la numărul celor care așteaptă pe hol. Sunt convinsă că nu toți medicii se distrează ținând pacienții pe hol. Așa cum știu și că nu sunt toți competenți, interesați, preocupați. Dar putem să facem diferența.