Efectul reducerii de TVA: consumul de alimente a crescut cu 22% în iunie
Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a avansat în luna iunie cu 7,9% (ca serie brută) comparativ cu aceeași lună din anul precedent, creșterea fiind ajutată de alimente, băuturi și tutun, unde vânzările s-au majorat cu 22% și vânzările de produse nealimentare (plus 1%) și de creșterea comerțului cu amănuntul al carburanțilo…
Creșterea vânzărilor de alimente, băuturi și tutun în iunie vine în contextul în care această lună a fost prima în care s-a aplicat TVA redus de la 24% la 9% la alimente și băuturi non-alcoolice.
Miza scăderii de TVA este creșterea consumului, dar și reducerea evaziunii fiscale din anumite domenii așa cum este carnea. Primul sector care a beneficiat de TVA de 9% a fost pâinea, de la 1 septembrie 2013.
Față de luna mai, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a avansat cu 4,2%, în timp ce vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au crescut cu 11,7% (ca serie brută), mai arată datele INS.
În primul semestru, indicatorul a crescut cu 4,8% față de perioada similară a anului trecut, datorită creșterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (plus 11,5%) și comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (plus 5,8%). Vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 0,9%.