Efectul de bumerang al legii "Dragnea" de eliminare a 102 taxe
Legea "Dragnea" de eliminare a 102 taxe, trecută în viteză prin Parlament la sfârșitul anului 2016, prin care s-a renunțat, între altele, la timbrul de mediu (sau taxa auto) a dus la creșterea parcului auto al țării cu 630.000 de noi autoturisme, majoritatea rable aduse din Occident.
Cererea de carburanți s-a majorat semnificativ anul trecut, cu 6,7%, ca urmare a creșterii economice a României și suplimentării parcului auto al țării cu 630.000 de mașini, a declarat, miercuri, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, într-o conferință de presă.
În aceste condiții afacerile Petrom au crescut spectaculos anul trecut – profitul net atribuibil acționarilor OMV Petrom a fost anul trecut de 2,491 miliarde de lei, mai mare cu 139% față de aceeași perioadă din 2016.
“Cel mai important factor a fost cererea de produse energetice din România, piața noastră principală, care, pe fondul creșterii economice deosebite a României, cea mai mare din comunitatea europeană, conform statisticilor, a avut un impact pozitiv asupra cererii de produse”, a afirmat ea.
Potrivit reprezentantului OMV Petrom, la aceasta se adaugă faptul că, anul trecut, parcul auto al țării a crescut cu peste 630.000 de mașini.
Numărul extrem de mare de mașini vechi aduse în țară, cu norme de poluare sub Euro 3, constituie un factor important în creșterea nivelului de poluare din marile orașe. Dar eliminarea taxei auto, cumulată cu introducerea supraaccizei, a adus venituri suplimentare l bugetul de stat, scrie realitatea.net