Home Actualitate Efectele inflației pe piața apartamentel...
Actualitate

Efectele inflației pe piața apartamentelor noi din București: prețurile cerute la vânzare au crescut cu 10-22% în T2 2022 față de T2 2021; cele mai mari creșteri sunt în Militari, Drumul Taberei, Apusului

Prețurile solicitate pentru apartamentele noi din București au continuat să crească în al doilea trimestru al acestui an, față de perioada similară a anului trecut, cu 10% până la 22%, în funcție de categorie, cel mai mare avans fiind pe…

Efectele inflației pe piața apartamentelor noi din București: prețurile cerute la vânzare au crescut cu 10-22% în T2 2022 față de T2 2021; cele mai mari creșteri sunt în Militari, Drumul Taberei, Apusului
Efectele inflației pe piața apartamentelor noi din București: prețurile cerute la vânzare au crescut cu 10-22% în T2 2022 față de T2 2021; cele mai mari creșteri sunt în Militari, Drumul Taberei, Apusului · Foto: Business Magazin

Prețurile solicitate pentru apartamentele noi din București au continuat să crească în al doilea trimestru al acestui an, față de perioada similară a anului trecut, cu 10% până la 22%, în funcție de categorie, cel mai mare avans fiind pe zona mass-market, arată o analiză realiată de Premier Estate Management și Imobiliare.ro.

Analiza ia în calcul prețurile solicitate pentru apartamentele construite în perioada 2019-2022  în baza a 7.831 de anunțuri de vânzare listate în Imobiliare.ro.  

”Contrar așteptărilor, prețurile pentru apartamentele noi nu sunt în scădere, ci în staționare, comparând evoluția T2 2022 față de T1 2022. Punem acest fapt atât pe seama costurilor de construcție a căror evoluție încă nu s-a stabilizat, cât și a creșterii nivelului de trai pentru mare parte a populației. În ceea ce privește următorul trimestru ne așteptăm la ajustări pentru proiectele localizate în zone mai puțin accesibile”, explică Andreea Comșa, Andreea Comșa, Managing Director, Premier Estate Management.

Segmentul de locuințe accesibile (mass-market), cu prețuri cuprinse între 1.250 și 1.600 euro/mp util, a înregitrat o creștere de 22% față de T2/2021, în timp ce comparativ cu primul trimestru al acestui an, s-au observat mici corecții pe anumite zone, în medie fiind totuși o creștere de 5% a prețurilor solicitate.

În sectorul 6 (cu precădere Militari, Drumul Taberei, Apusului) se poate observa o creștere semnificativă de la un an la altul, cuprinsă între 13% și 35% a prețului solicitat. Zonele analizate pe acest segment includ Apusului, Berceni, Crângași, Drumul Taberei, Păcii, Pantelimon, Theodor Pallady și Titan.

Pe segmentul de locuințe mediu, cu prețuri solicitate cuprinse între 1.650 și 2.150 euro/mp util, se observă o creștere de 10% în T2 față de perioada similară a anului trecut și o stagnare a prețului față de începutul acestui an.  Zonele analizate pe acest segment includ Iancului, Mihai Bravu, Eroii Revoluției, Dristor și Bucureștii Noi.

Tot pe plus sunt și prețurile solicitate pe segmentul mediu-superior/ medium-high (cuprinse între 2.200 și 2.500 euro/mp util), cu 20% peste nivelul din 2021. Față de primele trei luni din acest an, prețurile au rămas neschimbate în acest segment. Zonele analizate pe acest segment includ Timpuri Noi, Parcul Carol, Băneasa și Tineretului.

Segmentul premium, adică locuințele cu prețuri pe mp util cuprinse între 2.500 și 2.700 Euro, a cunoscut o scumpire de 10% în trimestrul al II-lea al acestui an față de aceeași perioadă a anului 2021 și o stagnare pentru următoarele 3 luni. Zonele analizate pe acest segment includ Aviației, Dacia, Dorobanți, Eminescu, Floreasca, Universitate și Victoriei.

În ceea ce privește segmentul de lux – proprietăți cu prețuri ce depășesc 2.900 euro/mp, se constată o apreciere de 20% față de anul trecut și o stagnare în perioada aprilie- iunie față de lunile anterioare. Zonele analizate pe acest segment includ Aviatorilor, Herăstrău, Kiseleff, Nordului și Romană.

„Piața rezidențială este în căutarea unui echilibru și e nevoie de timp pentru ca piața să accepte noua paradigmă în care se află – prețuri mai mari, costul finanțării în creștere pe fondul unei inflații ridicate. Chiar dacă anumite corecții sunt inerente pe termen scurt, în special pe segmentul mass-market, România se află în continuare printre țările cu cele mai accesibile locuințe raportat la puterea de cumpărare. Pe termen mediu și lung, există un singur scenariu posibil – prețurile apartamentelor din marile orașe ale României pot doar să crească”, spune Daniel Crainic, Director de Marketing, Imobiliare.ro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună