Educația, între clic și abac

„În clasa I, doamna învățătoare le prezintă copiilor ce au de făcut la școală: povestește despre cum vor scrie, vor citi, vor calcula… Le arată materialele de lucru și îl invită pe unul dintre ei la tablă, îi pune creta în mână și îl roagă să deseneze ce dorește el. Copilul, nedumerit, se uită, pe rând, la cretă, la tablă, la învățătoare și întreabă: «Bine, și acum unde dau click?»”. Gluma este veche, de acum 4-5 ani, și ilustrează perfect necesitatea digitalului în educație, completează Măriuca Talpeș, cofondator și director general al Intuitex, divizia de software pentru educație din cadrul grupului Softwin. „Asta nu înseamnă că tabla nu e bună, caietul nu e bun; numai că astăzi mediul digital nu poate să lipsească din învățare. Copiii trebuie să intervină în procesul dezvoltării, să apese pe ceva, să descopere singuri, și este prea greu pentru ei acum să stea cuminței și să privească tabla timp de 50 de minute”, explică reprezentanta Intuitex. În zilele noastre, copiii tind să-și dezvolte abilități prin interacțiunile cu tehnologia de la vârste mici, iar actul de predare – învățare trebuie să integreze tehnologia încă de la clasele mici.

„În acest fel, școala ține pasul cu viața de zi cu zi a acestora și actul de învățare devinde mai atractiv pentru elevi”, completează în susținerea ideii și Alexandru Holicov, CEO al Adservio, platformă românească digitală pentru management educațional. Astăzi, vedem din ce în ce mai des, mai ales în orașele mari, școli și grădinițe unde se folosesc calculatoare, proiectoare sau tablete. Când profesorul folosește tehnologia, aceasta nu mai este percepută drept ceva exotic, ci tinde să devină un aspect perfect normal. Însă, din păcate, asta se întâmplă doar acolo unde există atât dotările corespunzătoare, cât  și profesori dornici să fie în pas cu ceea ce este nou în educație, consideră Cosmin Mălureanu, director general al Ascendia (ASC), companie românească specializată pe domeniul eLearning. „În România, paradigma educațională școlară a rămas similară cu cea de acum circa 400 de ani. Tabla de lemn a fost înlocuită cu cea de ceramică sau de white-boarduri, locul cretei a fost luat de marker, pâna și călimara a cedat locul stiloului sau creionului, manualul legat și scris de mână este acum tipărit etc., însă avem aceleași clase, același fel de bănci, același tip de program. Pe scurt – același proces”, adaugă directorul Ascendia.

Sabina Știrb, public affairs & corporate citizenship manager SEE în cadrul Samsung, explică mai detaliat ce presupune acest fenomen: „Digitalizarea educației reprezintă crearea unui mediu interactiv în care procesul de predare și învățare se transformă și include, printre altele, conținut digital, accesibilitate sporită, acces la o multitudine de platforme, instrumente și informații, precum și colectare, transmitere și livrare de informații într-un mod rapid și eficient”. Însă, ca orice transformare, acest proces necesită timp și trebuie să se facă treptat, metodic și structurat, astfel încât să acopere toate nevoile spune Veronica Dogaru, corporate communication manager la Orange. „Informația rămâne în principiu aceeași, însă este transpusă într-un mod digital, mai atractiv și mai interactiv, astfel încât să înlesnească procesul de învățare”, adaugă reprezentanta companiei telecom. Cu toate acestea, Robert Bindley, directorul uneia dintre școlile susținătoare ale digitalizării, American International School of Bucharest (AISB), declară că nu achiziționează tehnologie doar de dragul tehnologiei, ci analizează mai întâi procesul de învățare a elevului și se asigură că investiția în tehnologie aduce valoare programei respective.

În acest moment, ponderea între învățământul clasic și cel digital în România este în raport de 95% la 5%, conform lui Alexandru Holicov. Tot el spune că România se află în topul țărilor cu cele mai slabe investiții în domeniul educației, deci „e lesne de înțeles că și la capitolul digitalizare ne situăm mult sub nivelul Europei”. Suedia reprezintă cel mai mare investitor în educație, care acordă instituțiilor de învățământ public bugete de 7% din PIB-ul țării, fiind urmată îndeaproape de Finlanda și Belgia. „Am speranțe că în următorii ani această piață va crește și la noi, cadrele didactice încep să fie mai deschise la tehnologie și să înțeleagă că nu se mai poate altfel, având în vedere că elevii din ziua de astăzi folosesc tehnologie în tot ceea ce fac, mai puțin în școală”, declară Holicov.

În plus, deși piața serviciilor pe segmentul educațional se dezvoltă pe zi ce trece, problema stă, în continuare, în gradul scăzut de implementare la nivelul școlilor, mai exact lipsa fondurilor și a unei legislații care să permită unităților școlare să adopte soluții moderne de management educațional. Pe lângă asta, ne lovim și de o rezistență la schimbare, mai spune Holicov. Pe de altă parte, pentru a avea o comparație relevantă vizavi de poziționarea în raport cu Europa, trebuie să avem în vedere diferențele existente la nivel de sistem de învățământ dintre țări și faptul că digitalizarea educației este un proces de durată, care necesită o pregătire amplă și o transformare pe termen lung, consideră Veronica Dogaru. „În ultimii ani, s-au făcut progrese în acest sens și la noi în țară”, adaugă reprezentanta Orange.