Edinburgh. Oh, My Darling! Master of Culture Administration Summa Cum Laude

Edinburgh, superba, gotica, enigmatica, fabuloasa capitală a Scoției, găzduiește an de an, în fiecare lună august, un megacvintet multicultural, pe care îl recomand tuturor celor ce vor să practice management cultural. E un soi de Master of Culture Administration în cinci module, pe care dacă le studiezi cu atenție, vei absolvi Summa Cum Laude.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

Au trecut trei luni de când am revenit de la Edinburgh și abia acum, la final de noiembrie, reușesc să-mi aștern gân-durile și impresiile pe hârtie, pentru că „meandrele concretului” m-au îngropat în taskuri de trimestru IV și abia acum am reușit să mai respir. Am pus pe hold toată activitatea cultural-artistică pe care obișnuiam să o consum after hours, dar și scrisul. Cumva, abia așteptam să frământ puțin tastatura și să o tăvălesc prin șuvoaiele de emoții prin care îmi place mie să înot, în stilul fluture.

AUGUST este luna supremă în Edinburgh, superba, gotica, enigmatica, fabuloasa capitală a Scoției. Sute de mii de turiști, dacă nu chiar milioane, se preumblă pe frumoasele străzi, prin parcuri, grădini și castele bântuite, printre clădirile neoclasice, prin puburile și restaurantele familiale, prin portul vechi, dar mai ales prin sălile de spectacole, galerii, cinematografe și săli de evenimente culturale. Pentru că un strateg cultural britanic s-a gândit la un moment dat că ar fi bine să ofere tuturor celor care vin prin Edinburgh câte ceva de văzut și făcut. Astfel că în luna august, nu e doar un festival artistic internațional, ci sunt cinci. Cel mai vechi (1947) și de o eleganță aparte este Edinburgh In-ternational Festival (EDINTFEST), care însumează câteva zeci de spectacole de operă, muzică clasică simfonică și corală, de teatru, dans și jazz. Sunt invitate orchestre, artiști și dirijori, ansambluri de operă, teatru, dans, din în-treaga lume, iar spectacolele sunt ample, cu durata medie de 2 ore și se desfășoară în sălile mari de evenimente, precum Usher Hall, Scottish Opera House, Festival Theatre, National Museum of Scotland, Church Hill Theatre, The Queen’s Hall, The Lyceum. Ținuta și eticheta acestui festival este rafinamentul și este foarte asemănător cu ce știm noi despre Festivalul Enescu în București, doar că e un mix de arte, peste 160 de spectacole și un număr de spectatori mult mai mare. Directorul EDINTFEST este Nicola Benedetti, o tânără și talentată violonistă premiată cu Grammy, care a preluat în 2022 managementul festivalului și este prima femeie manager din istoria acestuia. Tema ediției 2024 a fost „Rituals That Unite Us”, iar eu am reușit să văd în șapte zile, cât am stat, șapte spectacole. Vă spun care au fost alegerile mele ca să vă inspir să mergeți în anii viitori. „The Marriage of Figaro” a lui Mozart, regizată spectaculos, modern, epic și scandalos de tânărul și talentatul regizor Kirill Serebrennikov și pusă în scenă de Opera Comică din Berlin, spectacolul de teatru „The Outrun” al trupei de teatru The Lyceum, montat de regizoarea Stef Smith, după un text al scriitoarei Amy Liptrot, concertul artistei de electro-jazz Tirzah, concertul de muzică clasică al trompetistei Alison Balsom și al pianistului Pierre-Laurent Aimard alături de Scotland National Orchestra sub bagheta dirijoarei Elim Chan, opera „Oedipus Rex” a lui Igor Stravinski susținută de Scottish Opera, care s-a desfășurat impresionant printre spectatori, pe holurile ambelor etaje din National Museum of Scotland, spectaco-lul de teatru „HAMLET”, al teatrului La Plaza din Lima, Peru, montat într-o cheie absolut specială de o trupă de ac-tori cu sindrom Down, spectacol în care fiecare dintre actori era Hamlet și avea propria întrebare existențială, spec-tacol la finalul căruia am plâns ca un copil căruia îi smulgi călățul de lemn de sub el. 

Dar cel mai aproape de sufletul meu a fost concertul de muzică corală „Passion Week” al compozitorului Alexan-der Grechaninov, susținut de Corul Festivalului și condus de dirijorul James Grossmith. Pentru că din cor făcea parte tânăra mea prietenă, mezzosoprana Zsuzsana Cerveni, actualmente masterandă în anul II la Royal Conserv-atoire of Scotland, care a fost solista spectacolului, alături de tenorul David Lee. Acesta a fost și motivul pentru care am pus mâna pe telefon și am început să-mi creionez vacanța culturală alături de copilul meu. Pe 15 august, într-o zi cu o simbolistică aparte în religia creștină, stăteam cocoțată la balcon, pe unul dintre cele 2.200 de locuri din emblematica Usher Hall, și nu-mi mai încăpeam în piele de emoție. Un amestec de mândrie și bucurie să o văd cum stăpânește ditamai scena, la cei 25 de ani ai săi, radiind atâta pasiune pentru muzică, pentru arta cântului, pe care a ales-o și care a ales-o. Era o lumină ireală în sală și pe scenă, tubulatura orgii gigant pe fundal și acordurile grave, o atmosferă de smerenie profundă caracteristică muzicii sacre, cu accentele specifice ritului ortodox de care compozitorul aparține, înnodate pe simbolistica din Săptămâna Patimilor. Avusese audiție pentru rolul de solistă și i-au propus să facă parte din Corul Festivalului, având astfel două spectacole în festival: Bach-Mendelssohn, Version of Matthäus-Passion în deschiderea festivalului și Passion Week a lui Grechaninov, la care am fost prezentă. O mai văzusem pe scena mare a Operei Naționale București în diverse spectacole sau concerte, unde m-a impresionat, însă magnitudinea acestui spectacol a fost de-a dreptul marcantă. Arhitectura auditori-umului de la Usher Hall și acustica sa impecabilă în combinație cu tema și sonoritatea concertului au fost copleșitoare. O oră de meditație, de egregor puternic al celor prezenți, o oră în care am stat nemișcată, n-am clipit, n-am respirat. Aplauzele explozive de la final m-au trezit parcă dintr-o rugăciune spusă în tăcere, în gând, un soi de mantră a iertării necondiționate.   

La capătul diametral opus este Edinburgh Festival Fringe (EDFRINGE), festivalul cool, șturlubatic, veșnic tânăr, un-derground, de guerilă, care a avut în această ediție peste 3600 de show-uri, teatre, concerte și happeninguri stra-dale. Sunt mii de artiști veniți de pe întreg mapamondul să-și promoveze arta, să se promoveze pe ei, să împărtășească lumii întregi ce-i preocupă. Sălile de spectacol sunt mai degrabă improvizate, de la săli de teatru normale, cu o capacitate de câteva sute de locuri la săli improvizate din centre și huburi culturale, puburi care își pun spațiile la dispoziția artiștilor și chiar parcurile și străzile din centrul vechi al Edinburgh-ului. Mise-en-scène este minimalistă de cele mai multe ori, biletele au un cost de aproximativ 25 lire. Artiștii înșiși, alături de prieteni, frați, surori, părinți, sunt peste tot cu pliante în mână și te invită la spectacolele lor. Uneori e chiar obositor, pentru că unii sunt mai insistenți decât alții și te abordează chiar și când stai să mănânci un british brunch la o terasă sau când ieși dintr-un charity shop în care ai intrat să-ți mai iei un pulover pentru că, deși e vară, temperaturile sunt de 12-17 grade, cu multiple showers. Fac o paranteză necesară, și vreau să subliniez cât de mult am apreciat aceste charity shopuri cu haine și obiecte vintage, preloved, care aveau fiecare o cauză umanitară pentru care făceau de-mersurile comerciale (Crucea Roșie, Salvați Copiii, veterani de război, adăposturi de animăluțe abandonate, per-soane cu diverse dizabilități). Cu 50 de lire plecai cu câteva haine utile și chiar cochete.

Revenind la EDFRINGE, eu am mers țintit să văd spectacolul „The Second Coming of Joan of Arc”, după un text al scriitoarei Carolyn Cage, un one-woman-show în limba engleză, evident, în interpretarea actriței Catinca Maria Nis-tor. Show-ul ei, care a avut premiera la Londra în primăvară, a avut doar cinci reprezentații programate, în sala Clo-ver Studio de la Greenside Riddle’s Court, însă, așa cum o știam eu pe Catinca, totul a fost bine gândit și organizat, de la alegerea sălii de spectacol intimă, tenebroasă, până la echipa tehnică și numărul exact de reprezentații. Punct ochit, punct lovit. FRINGE este o industrie, un malaxor, un show business, în cel mai propriu sens al concep-tului. Ai o investiție în organizare (artiști, tehnic, decor, pliante, afișe) și ai bilete vândute, deci încasări. Restul… e can can. Desigur că unele producții vin cu sponsorizări și au poate integral costurile acoperite, însă majoritatea artiștilor sunt pe cont propriu și se bazează pe ceea ce pot și știu. Numărul uriaș de show-uri încinge lupta pentru audiență, iar sistemul cel mai eficient de promovare sunt review-urile, pe care le fac cronicarii și criticii avizați pe site-uri, bloguri, sau spectatorii care lipesc review-uri pe afișele stradale ale spectacolelor și mai sunt ratingurile de 1-5 stele. E ceva incredibil, un sistem ultracompetitiv, la care lumea teatrală din România nu cred că ar putea face față, la modul în care este acum structurată. Spectacolul Catincăi a fost foarte apreciat, obținând patru review-uri foarte bune și un rating de 4 stele din 5. Noi am fost prezente chiar la prima ei reprezentație, trăiam alături de ea emoțiile spectacolului și nu puteam să ne luăm ochii de la ea, care intrase în pielea eroinei Joan, alături de care mărșăluia prin istoria tragică a secolului XV, aducând-o la finalul monologului dramatic în contemporaneitate, ex-punând ipotetica potențialitate a unei iubiri rămase nemărturisite, nemanifestate, neconsumate, ascunsă sub preșul paradoxal țesut din fire de lipsă de curaj și surplus de curaj, așternut în fața pragului unei societăți tiranice și intolerante, care-și justifică judecata pe o axiologie stupidă. Un text pe care Catinca și l-a ales singură, considerând că își poate exprima cel mai bine propria furtună interioară prin structura acestui personaj dramatic, un spectacol pe care l-a construit împreună cu compania de producție teatrală The Inner Six, univers sonor în colaborare cu Călin Țopa și despre care știu și dezvălui aici, în premieră, că se va juca și la Hollywood Fringe Festival, în iunie 2025. 

Celelate trei festivaluri care se desfășoară în aceeași lună august sunt Edinburgh International Film Festival, Edin-burgh International Book Festival și Edinburgh Art Festival.

Un megacvintet multicultural pe care îl recomand tuturor celor ce vor să practice management cultural, un soi de Master of Culture Administration. Nu mai adaug aici obiectivele arhitecturale, castelele, istoria, gastronomia locală și Marea Nordului cu misterele ei, căci nu e suficient spațiu, însă vă recomand din suflet să luați în considerare pentru anul care vine, în luna august, o vacanță culturală în Edinburgh. Și poate, dacă aveți noroc, îl întâlniți și pe Highlander.

Zsuzsana Cerveni și Edinburgh Festival Chorus

Zsuzsana Cerveni Mezzosoprana, masterandă în anul II la Royal Conservatoire of Scotland, a fost solista spectaco-lului, alături de tenorul David Lee, în concertul de muzică corală „Passion Week” al compozitorului Alexander Grechaninov, susținut de Corul Festivalului și condus de dirijorul James Grossmith.

David Lee, James Grossmith, Zsuzsana Cerveni și Edinburgh Festival Chorus

În concertul de muzică corală „Passion Week”, susținut la Usher Hall, o sală emblematică cu 2.200 de locuri, în cadrul seriei de evenimente care s-a desfășurat în august la Edinburgh și care a reunit cinci festivaluri diferite.

Catinca Maria Nistor

A urcat pe scena festivalului Edfringe, în spectacolul „The Second Coming of Joan of Arc”, după un text al scriitoarei Carolyn Cage, un one-woman-show în limba engleză. Spectacolul pe care l-a construit împreună cu compania de producție teatrală The Inner Six, univers sonor în colaborare cu Călin Țopa, se va juca și la Hollywood Fringe Festival, în iunie 2025.