Ed Sheeran, de la persoană fără adăpost la proprietar de case de lux
În tinerețe, cântărețul Ed Sheeran a trăit 2 ani dormind în metroul londonez. Acum, are proprietăți imobiliare care se ridică la 63 de milioane de euro și și-a plătit cash casele. Cântărețul Ed Sheeran deține în prezent un portofoliu de…
În tinerețe, cântărețul Ed Sheeran a trăit 2 ani dormind în metroul londonez. Acum, are proprietăți imobiliare care se ridică la 63 de milioane de euro și și-a plătit cash casele.
Cântărețul Ed Sheeran deține în prezent un portofoliu de proprietăți imobiliare impresionant, care se ridică la 63 de milioane de euro.
Deși le-a cumpărat cu bani gheață, artistul nu a fost atât de norocos dintotdeauna. El a povestit că obișnuia să doarmă în metroul londonez la începuturile carierei sale, în perioada 2008 – 2010. În prezent, Ed Sheeran, în vârstă de 29 de ani, deține 27 de apartamente, case și vile, potrivit contactmusic.com.
„Suma de bani investită de cântăreț în proprietăți este uimitoare, dar nu este decât o picătură într-un ocean atunci când o compari cu cele 600 de milioane de lire sterline pe care le-a câștigat din turneul Divide”, spune o sursă.
Artistul ocupă de doi ani primul loc în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani, cu o avere estimată la aproape 230 de milioane de euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro