Economia SUA a scăzut neașteptat în ultimul trimestru
Economia SUA, cea mai mare a lumii, a scăzut în mod neașteptat în ultimul trimestru al anului trecut, cu 0,1%, înregistrând astfel cea mai slabă performanță după primăvara anului 2009 în condițiile celui mai accentuat declin din ultimele patru decenii al cheltuielilor cu apărarea, scrie Bloomberg.
Economia SUA, cea mai mare a lumii, a scăzut în mod neașteptat în ultimul trimestru al anului trecut, cu 0,1%, înregistrând astfel cea mai slabă performanță după primăvara anului 2009 în condițiile celui mai accentuat declin din ultimele patru decenii al cheltuielilor cu apărarea, scrie Bloomberg. În cel de-al doilea trimestru din 2009 economia americană era încă în recesiune. Pe ansamblul anului trecut, Prosului Intern Brut al SUA a crescut cu 2,2%, iar în al treilea trimestru a avansat cu 3,1% în raport cu perioada similară din 2011. Contracția economică din ultimele trei luni ale anului trecut reflectă, de asemenea, decelerarea creșterii stocurilor companiilor în urma revenirii cheltuielilor populației, încurajată de reducerea prețului combustibilului și de cel mai mare avans al veniturilor din ultimii patru ani. Dar creșterea cheltuielilor, principalul motor al economiei americane. s-ar putea dovedi de scurtă durată, deoarece în trimestrul acesta ar putea fi majorate taxele.