Home Actualitate Economia chineză șubrezește sub presiune...
Actualitate

Economia chineză șubrezește sub presiunea americanilor și europenilor: Exporturile celei de-a doua economii a lumii au scăzut neașteptat în octombrie

Exporturile Chinei au scăzut pentru prima dată de la introducerea tarifelor americane în aprilie, subliniind impactul tensiunilor comerciale prelungite, notează FT. Exporturile celei de-a doua economii din lume au scăzut cu 1,1% în octombrie, raportat în dolari, față de aceeași…

Economia chineză șubrezește sub presiunea americanilor și europenilor: Exporturile celei de-a doua economii a lumii au scăzut neașteptat în octombrie
Economia chineză șubrezește sub presiunea americanilor și europenilor: Exporturile celei de-a doua economii a lumii au scăzut neașteptat în octombrie · Foto: Business Magazin

Exporturile Chinei au scăzut pentru prima dată de la introducerea tarifelor americane în aprilie, subliniind impactul tensiunilor comerciale prelungite, notează FT.

Exporturile celei de-a doua economii din lume au scăzut cu 1,1% în octombrie, raportat în dolari, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de autoritatea vamală chineză. Ultima scădere fusese înregistrată în februarie.

Declinul, neașteptat, survine după luni de creșteri puternice ale exporturilor, inclusiv un avans de 8,3% în septembrie. Analiștii chestionați de Reuters anticipaseră o creștere de 3% pentru luna trecută.

Economia Chinei s-a bazat puternic pe comerțul extern pentru a compensa efectele unui declin de patru ani în sectorul imobiliar și ale încrederii slabe a consumatorilor pe plan intern, în pofida intensificării tensiunilor comerciale cu Statele Unite.

Săptămâna trecută, președintele Donald Trump și omologul său Xi Jinping au convenit asupra unui armistițiu de un an, după ce tensiunile s-au amplificat în ultimele luni pe fondul restricțiilor Beijingului privind metalele rare.

Exporturile Chinei către SUA au scăzut în ultimele luni, dar acest declin a fost compensat, de obicei, de creșterea livrărilor către Asia de Sud-Est și Europa.

În octombrie însă, exporturile către ambele regiuni au încetinit: Cele către UE au crescut cu doar 0,9%, iar cele către Asia de Sud-Est au avansat cu 11%, cel mai mic ritm din februarie. Exporturile către SUA au scăzut cu 25%.

Importurile au crescut cu 1% în octombrie, mult sub nivelul de 7,4% înregistrat în septembrie și sub așteptările analiștilor, care anticipau un avans de 3,2%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună