Economia Chinei dă semne de oboseală: Activitatea de producție încetinește pentru prima dată din aprilie 2020
Unul dintre cei mai importanți indicatori ai activității de producție din China s-a contractat pentru prima dată din primele luni ale pandemiei până în prezent, în contextul în care noile focare apărute în țară pun presiune pe o economie care…
Unul dintre cei mai importanți indicatori ai activității de producție din China s-a contractat pentru prima dată din primele luni ale pandemiei până în prezent, în contextul în care noile focare apărute în țară pun presiune pe o economie care deja dădea semne de oboseală, potrivit FT.
Indicele Caixin al managerilor din producție – un sondaj independent al activității din fabrici – s-a situat la 49,2 de puncte în august, sub pragul de 50 de puncte care separă expansiunea de contracție. Este prima evoluție în jos din aprilie 2020 până acum.
Datele au fost publicate cu o zi după cifrele oficiale care au arătat o situație la limita contracției, adică la 50,1 de puncte – cele mai slabe date PMI din februarie 2020.
Totodată, cifrele referitoare la sectorul de servicii au trecut în teritoriu negativ pe măsură ce revenirea focarelor a pus presiune pe activitatea economică.
Aceste date sunt cele mai concludente pe care le avem până acum legate de oboseala economiei chineze, care a reușit anul trecut să depășească alte mari economii ale lumii bazându-se chiar pe revenirea industriei.
Acum, China se confruntă cu o cerere mai slabă la export, prețuri ridicate la metrii prime și o încetinire a activității în sectorul imobiliar.
Mai mulți analiști au decis să își revizuiască în jos estimările de creștere pentru China și se așteaptă la noi măsuri care să impulsioneze economia, după ce banca centrală a luat deja o serie de măsuri pentru a injecta mai multe lichidități în sistemul financiar.