E.ON Energie România vrea să investească circa 120 mil.euro în următorii cinci ani, în principal pentru dezvoltarea portofoliului de soluții energetice. Circa 67% din fonduri se vor duce în dezvoltarea sistemelor de soluții energetice de tip PPA
E.ON Energie România, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze și electricitate de pe piața locală, vrea să investească circa 120 milioane de euro în următorii cinci ani, în principal pentru dezvoltarea portofoliului de soluții energetice, inclusiv fotovoltaice, pompe…
E.ON Energie România, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze și electricitate de pe piața locală, vrea să investească circa 120 milioane de euro în următorii cinci ani, în principal pentru dezvoltarea portofoliului de soluții energetice, inclusiv fotovoltaice, pompe de căldură, eficiență energetică și infrastructură pentru mobilitate electrică.
Circa 67% din investiții, respectiv 80 de milioane de euro, sunt prevăzute pentru dezvoltarea sistemelor de soluții energetice de tip PPA (Power Purchase Agreement).
„Am depășit, în 2025, pragul de 100 de milioane de euro în veniturile realizate pe segmentul soluțiilor și serviciilor energetice, în creștere cu 17% față de anul anterior, o premieră pentru companie de la intrarea pe această piață, în urmă cu zece ani. Ne vom concentra și mai mult pe dezvoltarea acestui segment în următorii ani, mai ales pe zona contractelor de achiziție de energie pe termen lung”, a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.
La finalul anului 2025, numărul clienților care utilizau soluții livrate de E.ON precum sisteme fotovoltaice, pompe de căldură, stații de încărcare pentru vehicule electrice și sisteme moderne de încălzire și climatizare a depășit 110.000. Pe segmentul soluțiilor de încălzire și răcire pentru locuințe, peste 100.000 de familii utilizează centrale termice în condensare furnizate de companie, alături de pompe de căldură și sisteme de aer condiționat.
În domeniul producerii de energie regenerabilă, E.ON a instalat anul trecut peste 4.500 de sisteme fotovoltaice, cu 25% mai multe comparativ cu anul anterior. La sfârșitul anului, peste 9.200 de familii utilizau soluții complete pentru producerea energiei verzi.
Pe segmentul mobilității electrice, E.ON a depășit pragul de 670 de puncte private de încărcare instalate pentru vehicule electrice.
În zona soluțiilor dedicate companiilor, E.ON are peste 400 de centrale electrice fotovoltaice construite și livrate la cheie.
În plus, E.ON a devenit producător de energie regenerabilă în urma finalizării unei centrale fotovoltaice pentru fabrica Webasto din Arad, proiect în valoare de aproximativ 1 milion de euro.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate și soluții energetice, având un portofoliu variat format din circa 3,5 milioane de clienți, atât rezidențiali, cât și companii și municipalități.
De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit circa 2,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor.