E.ON Energie România a instalat, în primele opt luni ale anului, peste 3.500 de sisteme fotovoltaice la clienții rezidențiali, de 8 ori mai mult față de întreg anul trecut. Aproximativ 10% au și baterii de stocare
Compania E.ON Energie România a instalat, în primele opt luni ale acestui an, peste 3.500 de sisteme fotovoltaice la clienții rezidențiali, de 8 ori mai mult față de întreg anul trecut. Dintre sistemele instalate aproximativ 10% au și baterii pentru…
Compania E.ON Energie România a instalat, în primele opt luni ale acestui an, peste 3.500 de sisteme fotovoltaice la clienții rezidențiali, de 8 ori mai mult față de întreg anul trecut.
Dintre sistemele instalate aproximativ 10% au și baterii pentru stocare.
În 2023, compania a instalat 400 de sisteme fotovoltaice, în medie 1 sistem pe zi, iar în 2024 media a crescut la 14 sisteme fotovoltaice pe zi, recordul fiind de 50 de sisteme instalate într-o singură zi în luna iulie.
Până în prezent, cele peste 4.400 de sisteme PV instalate de companie la clienții casnici în ultimii 4 ani au generat 21,21GWh de energie regenerabilă și au salvat aproximativ 11.000 de tone de emisii de CO2.
„Să folosim energia de la soare pentru a ne alimenta locuințele, pentru a le răci în zilele toride și a le încălzi în sezonul rece, înseamnă să facem lucrurile așa cum trebuie, sustenabil. Peste 13.000 de clienți beneficiază astăzi de energie solară datorită soluțiilor noastre, iar reducerile continue ale costurilor pentru panouri, baterii, pompele de căldură, automobile electrice și alte tehnologii cheie arată că un viitor cu energie curată este și un viitor energetic tot mai accesibil din punct de vedere al costurilor” a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.
Clienții companiei au la dispoziție instalatii cu diferite puteri, de la 3 kW, atât în sistem monofazic, cât și trifazic.
De exemplu, un sistem fotovoltaic de 3 kW produce, în medie, 3.500 kWh/an, suficient pentru acoperirea unui consum mediu lunar de aproximativ 200 kWh. Recuperarea investiției se face în aproximativ 4 ani, în funcție de puterea instalată iar perioada de garanție este ridicată, de 15 ani pentru panouri și 10 ani pentru invertor.
Instalarea se face în 5 zile lucrătoare pentru cei care au dosarele aprobate în programul Casa Verde 2023 și vor să se transfere la E.ON, iar plata contribuției proprii se face după instalarea sistemului fotovoltaic.
Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 , care va fi lansat în luna septembrie, conform ultimelor declarații ale autorităților, obligă utilizatorii să-și monteze și sisteme de stocare a energiei.