Dureroasa opinie la moda

Cand a lovit pentru prima data criza financiara, cele mai multe dintre autoritatile lumii au raspuns in mod adecvat, reducand dobanzile si permitand deficitelor sa creasca. Si facand ceea ce trebuie, aplicand lectiile invatate in criza anilor ’30, ele au reusit sa limiteze daunele: a fost urat, dar n-a mai fost o a doua Mare Criza.

Acum, totusi, pretentiile ca guvernele sa treaca de la sprijinirea economiilor la pedepsirea lor au inceput sa se inmulteasca in editoriale, in discursuri si in rapoartele organizatiilor internationale. Intr-adevar, ideea ca economiile in suferinta au nevoie acum de si mai multa suferinta pare sa fie noua opinie la moda, noul canon de intelepciune, definit de John Kenneth Galbraith ca “ideile care sunt pretuite mereu pentru acceptabilitatea lor”.

Masura in care impunerea unor decizii economice dureroase a devenit un lucru acceptat mi-a fost relevata de cel mai recent raport al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica despre perspectivele economice mondiale. OECD, cu sediul la Paris, este o organizatie profund precauta: ceea ce ea spune la un anumit moment defineste opinia larg acceptata existenta in acel moment. Si ceea ce afirma OECD acum este ca autoritatile ar trebui sa se opreasca din promovarea redresarii economice, sa inceapa sa creasca dobanzile si sa taie cheltuielile.

Ce este cu adevarat remarcabil la aceasta recomandare este ca ea pare rupta nu doar de nevoile reale ale economiei, dar si de propriile proiectii economice ale organizatiei. Deci, OECD sustine ca ratele dobanzilor din Statele Unite si din alte tari ar trebui sa inceapa sa creasca in urmatoarele 18 luni ca sa previna cresterea inflatiei. Totusi, inflatia este mica si in scadere, iar propriile estimari ale OECD nu arata nici urma de pericol inflationist. Atunci, de ce sa crestem dobanzile?

Raspunsul, pe cat imi pot eu da seama, este ca organizatia crede ca trebuie sa ne temem de posibilitatea ca pietele sa inceapa sa se astepte la inflatie, chiar daca in acest moment ele nici nu se asteapta si nici n-au motive sa o faca. Trebuie sa ne protejam de “posibilitatea ca asteptarile inflationiste pe termen lung sa fie decuplate de situatia economiilor din OECD, contrazicand premisa de la care s-a pornit in proiectia de baza”.

O argumentatie similara este folosita pentru a justifica austeritatea fiscala. Atat economia de manual, cat si experienta spun ca taierea cheltuielilor cand inca suferi de somaj ridicat este o idee cu adevarat proasta – nu doar ca adanceste criza, dar face prea putin pentru ajutorarea bugetului, pentru ca mare parte din ceea ce guvernele economisesc prin taierea cheltuielilor vor pierde prin veniturile la buget mai scazute cauzate de economia slabita. Iar OECD estimeaza ca valorile mari ale somajului vor persista inca cativa ani. Cu toate acestea, organizatia cere guvernelor sa anuleze orice planuri viitoare de stimulare economica si sa inceapa “consolidarea fiscala” de anul viitor.

De ce sa faca asta? Din nou, ca sa le dea pietelor ceva ce nici macar nu vor si n-ar trebui sa vrea. In momentul de fata, investitorii nu par deloc ingrijorati de solvabilitatea guvernului SUA; dobanzile la obligatiunile federale sunt aproape de minimele istorice. Si chiar daca pietele ar deveni ingrijorate de perspectivele fiscale ale SUA, taierea cheltuielilor aplicata unei economii in depresiune ar face prea putin ca sa imbunatateasca aceste perspective. Dar trebuie sa taiem, sustine OECD, pentru ca eforturile neadecvate de consolidare fiscala “ar risca reactii adverse in pietele financiare”.

Cea mai buna concluzie pe care am vazut-o la povestea asta vine de la Martin Wolf de la Financial Times, care descrie noua opinie general acceptata ca fiind “a da pietelor ceea ce credem noi ca ei ar putea dori in viitor, desi in prezent ele arata prea putin ca ar vrea asa ceva; aceasta trebuie sa fie credinta de baza a politicii”.

Exprimata asa, suna nebuneste. Si asa si este. Cu toate astea, e o opinie care se raspandeste. Si deja are consecinte urate. La sfarsitul lui mai, conservatorii din Camera Reprezentantilor, invocand noile temeri privind deficitul, au restrans aplicabilitatea unui proiect de lege privind ajutorul oferit celor aflati de multa vreme in somaj, iar Senatul a inchis usile fara sa sprijine macar acele masuri neadecvate care mai ramasesera. Ca urmare, multe familii americane sunt pe cale sa piarda ajutorul de somaj, asigurarea medicala sau pe amandoua, iar aceste familii vor fi obligate sa scada cheltuielile, ceea ce va pune in pericol locurile de munca ale altora.

Si acesta e doar inceputul: din ce in ce mai mult, opinia la moda spune ca actiunea responsabila este sa il faci pe somer sa sufere. Si in vreme ce beneficiile de pe urma inducerii de durere sunt o iluzie, durerea insasi va fi mult prea adevarata.