Home Actualitate După Google, acum toată lumea face ochel...
Actualitate

După Google, acum toată lumea face ochelari

Google Glass, ochelarii inteligenți de la Google, i-au inspirat și pe Microsoft, și pe cei de la Samsung, ambele companii anunțând că vor lansa sau lucrează la versiuni proprii de astfel de dispozitive.

După Google, acum toată lumea face ochelari
După Google, acum toată lumea face ochelari · Foto: Business Magazin

În cazul Microsoft, dispozitivul s-ar putea să nu ajungă în faza de producție, au declarat surse apropiate situației pentru cotidianul american Wall Street Journal. Compania a cerut mai multor furnizori de componente din Asia să livreze camere și alte componente-cheie pentru prototipuri de ochelari inteligenți, a afirmat o sursă care deține informații referitoare la proiectul Microsoft. De asemenea, Microsoft a început anul trecut să producă propria tabletă și testează în continuare un ceas inteligent, care se poate conecta la internet.

La rândul său, grupul Samsung Electronics a înregistrat în Coreea de Sud designul unor ochelari care afișează informații de pe smartphone și permit utilizatorului să poarte convorbiri telefonice. Gadgetul va avea lentile transparente și căști pentru convorbiri telefonice sau ascultat muzică. Dispozitivul a fost înregistrat ca “ochelari sport”, potrivit unor documente postate pe site-ul biroului pentru drepturi de proprietate intelectuală din Coreea de Sud. Samsung a cerut protecție pentru dispozitiv în martie, iar patentul a fost emis la începutul lunii octombrie. Samsung a lansat în septembrie ceasul inteligent Galaxy Gear, care permite purtătorului să facă poze și să răspundă la apeluri telefonice.

Și alte companii, care vizează finanțare pe portalul Kickstarter.com, vor să intre pe piața gadgeturilor “portabile”, care ar putea crește de 14 ori în următorii cinci ani, la 19 miliarde de dolari.

Firma de cercetare ABI Research estimează că piața ochelarilor va ajunge la 485 milioane de unități până în 2018. Cu ochelarii inteligenți, Microsoft ar putea intra pe o piață pe care rivalul Google este activ de mai mult timp. Operatorul celui mai popular motor de căutare online a lansat Google Glass, ochelari prevăzuți cu un ecran de dimensiunea unui timbru poștal chiar deasupra ochiului drept. Google Glass permite purtătorului să facă fotografii și înregistrări video prin comandă vocală sau să afișeze ghiduri GPS.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună