Home Actualitate Drumul unui tânăr de la lucrător în supe...
Actualitate

Drumul unui tânăr de la lucrător în supermarket, la înființarea unui imperiu cu peste 2.000 de magazine în toată lumea

Tadashi Yanai, fondatorului brandului Uniqlo, spune că a făcut multe greșeli de-a lungul timpului, dar totuși, nu s-a lăsat descurajat de niciuna. În opinia sa, oamenii își iau eșecurile prea în serios, când, de fapt, ar trebui să își păstreze…

Drumul unui tânăr de la lucrător în supermarket, la înființarea unui imperiu cu peste 2.000 de magazine în toată lumea
Drumul unui tânăr de la lucrător în supermarket, la înființarea unui imperiu cu peste 2.000 de magazine în toată lumea · Foto: Business Magazin

Tadashi Yanai, fondatorului brandului Uniqlo, spune că a făcut multe greșeli de-a lungul timpului, dar totuși, nu s-a lăsat descurajat de niciuna. În opinia sa, oamenii își iau eșecurile prea în serios, când, de fapt, ar trebui să își păstreze optimismul și să o ia de la capăt până vor găsi succesul. Filosofia lui a dat roade: a ajuns cel mai bogat om din Japonia și al 41-lea cel mai bogat om din lume, cu o avere de 28 de miliarde de dolari, în fruntea unei companii evaluate la peste 9 miliarde.

Tadashi Yanai s-a născut pe 7 februarie 1949 în Ube, Yamaguchi, Japonia. El a urmat cursurile universității Waseda, pe care a absolvit-o în 1971, cu o diplomă în economie și științe politice. În același an, Yanai s-a angajat în cadrul celui mai mare lanț de hypermarketuri japonez, JUSCO (Japan United Stores Company). După un an, a demisionat și s-a alăturat tatălui său, care conducea o croitorie stradală, însă ulterior a decis că e timpul să își pornească propriul business, deschizând, în 1984, în Hiroshima, primul magazin Uniqlo (Unique Clothing Warehouse).

Inițial, numele brandului urma să fie înregistrat ca o abreviere – UNICLO – a cuvintelor unique clothing (haine unicat). Cu toate acestea, în 1988, personalul desemnat să se ocupe de această sarcină în Hong Kong a citit greșit litera „c” drept „q”. Tadashi Yanai a schimbat astfel numele mărcii în „Uniqlo”. Până în aprilie 1994, existau peste 100 de magazine Uniqlo în Japonia, iar în 2001 compania și-a început expansiunea internațională.

Antreprenorul a ocupat, timp de 18 ani, poziția de director independent al conglomeratului japonez Softbank, și are două lucrări publicate – „Un câștig, nouă pierderi” (1991) și „Pierderea succesului într-o zi” (2009). În 2010 el a câștigat premiul „Retailerul internațional al anului”, iar în 2012 a fost inclus în lista „50 Most Influential” realizată de revista Bloomberg Markets.

Yanai este căsătorit și are doi fii, Kazumi și Koji. În prezent locuiește în Tokio, într-o casă de 50 de milioane de dolari, având o avere de 28,3 miliarde de dolari.
În 2018, numărul angajaților companiei Uniqlo ajunsese la peste 44.000, iar din punctul de vedere al numărului de magazine, portofoliul businessului număra, anul trecut, aproape 2.250 de unități în 21 de țări. Potrivit publicației internaționale Forbes, Uniqlo este evaluată în prezent la 9,2 miliarde de dolari.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună