Drumul de la un meșteșug învățat de la bunica până la o afacere profitabilă. Cum reușește o româncă, folosind ustensile și tehnici pe care unii le-ar putea considera arhaice, să se alinieze celor mai noi tendințe din modă
Povestea Casil Knit este, spune Cristiana Giurea, un manifest pentru calitate, pus în operă prin fire de țesături fine, prin arta meșteșugului românesc și prin sustenabilitate. Folosind ustensile și tehnici pe care unii le-ar putea considera strămoșești, ea arată că…
Povestea Casil Knit este, spune Cristiana Giurea, un manifest pentru calitate, pus în operă prin fire de țesături fine, prin arta meșteșugului românesc și prin sustenabilitate. Folosind ustensile și tehnici pe care unii le-ar putea considera strămoșești, ea arată că tricotajul nu este doar despre pulovere și ținute de iarnă, ci și despre o formă aparte de eleganță.
Am trăit în cultul tricotajelor. Mamaie m-a învățat ce înseamnă să tricotezi, să croșetezi și câtă dăruire este în spatele fiecărei piese. Recunosc că mereu am fost intrigată de banalitatea tricotajelor – firul gros de lână, culoarea insipidă, pielea mea care abia aștepta să scape de acele haine. Toate aceste lucruri au contribuit la dorința mea de a crea ceva diferit, de a da o nouă viață tricotajelor”, povestește Cristiana. Și-a propus să arate că arta tricotatului nu are în spate doar o nevoie de a găsi modalități de încălzire iarna, putând să-și găsească locul inclusiv într-o ținută de gală – de ce nu? – sub forma unui deux-pièces potrivit unei zile de primăvară pe străzile Bucureștiului.
Sau poate ale Parisului? Mai ales că, la fel ca orice creator de modă, și Cristiana visează să treacă granița până în una dintre capitalele modei. A fondat Casil Knit la jumătatea anului 2021, iar timp de un an a lucrat la o microcolecție, prima din portofoliu. Colaborează cu un furnizor italian și se implică personal în toate etapele de fabricare. „Primul pas este inspirația, pe care mi-o iau dintr-un mix de elemente: vibe, sentimente, obiecte, forme, mirosuri, întâmplări, vreme, oameni. Îmi imaginez un anumit model, lucrat cu diferitele texturi pe care le selectez în fiecare an. Principalul material în jurul căruia se învârte colecția este cașmirul pur sau în combinație cu mătasea.” Creionează mai departe modelul, apoi se îndreaptă către artizanii din zona de munte a județului Prahova, unde a copilărit, care o ajută să lucreze și să aleagă împreună detaliile tehnice, tiparele – firul, culoarea, dimensiunea andrelelor, numărul de ochiuri. Se face o mostră, iar pe baza acesteia se fac modificări ulterioare până când ceea ce își imaginase la început devine realitate.
Cristiana poartă articolul vestimentar pentru a vedea cum se comportă și pentru a trece apoi la producția în mai multe bucăți. „Toate piesele sunt lucrate integral de mână, prin arta tricotajului sau a croșetatului. Pentru piesele cu alură fluidă, vaporoasă, aleg tricotajul, iar pentru articolele pe care le vizualizez mai structurale merg pe croșetă. În funcție de model și de complexitate, măiestria omului poate depăși o sută de ore doar pentru un articol.” Piesele Casil Knit nu sunt gândite în funcție de trenduri, ci sunt parte a unei colecții permanente, dar limitate ca număr de piese. Clienții sunt oameni cu bun-gust, care vor să aloce bani pentru haine unicat, calitative și durabile.
Ajung la brand prin recomandări sau prin magazinul online care poartă același nume. Cristiana Giurea își trăiește, prin Casil Knit, pasiunea pentru desen și estetică, pentru materiale fine și haine. Are la activ studii în marketing, un curs de design vestimentar și activează în domeniul transporturilor, în vânzări, iar ca să pună bazele acestei afaceri, s-a lăsat dusă de val, fără un buget prestabilit, și a creat totul treptat, după nevoi. „Primele articole le-am făcut special pentru mine, și anume fusta-sirenă, o fustă reimaginată din copilăria mea, pe care o purta mama cu drag.
Corpolența firului, densitatea, prestanța pe care i-o conferea mamei mi-au rămas întipărite în minte când am crescut. În jurul ei am creat celelalte articole. Și cardiganul «I love long baths» are o poveste frumoasă, în spatele căreia se află sora mea și băile ei lungi și spumoase, cu miresme alese.” Anul acesta, Cristiana a început să lucreze la un site nou și la planul de a încheia o colaborare cu un magazin fizic, în care oamenii să descopere produsele Casil Knit, să le simtă pe piele. În același timp, visează la propriul atelier. „În următorii doi ani, cred că va fi interes pentru segmentele de copii și de bărbați. Deja am lucrat manual câteva piese, dar au fost «in-house», nu au ieșit la lumină.”
Prețurile variază între 250 de euro pentru un top bandeau și 1.600 de euro pentru un cardigan lung, pentru articole lucrate integral manual, din fire premium, de cașmir și mătase. „În prețuri se oglindește multă muncă și pasiunea artizanilor. Un top bandeau ajunge și la nouă ore de lucru, în funcție de fir. Cel mai pretențios este firul din 70% cașmir, 30% mătase plus paiete. În colecție se regăsesc topuri, fuste, rochii, cardigane, deux-pièces.” Despre antreprenoriat, Cristiana Giurea spune că este o cale dificilă, cu multă muncă în spate, mai ales când ai și un job în paralel. Însă a învățat că, prin perseverență și constanță, își poate transforma visurile în realitate. „Mă bucură constant reacția oamenilor la produsele mele. Cred că asta îmi și dă putere să continui atunci când îmi este greu. Consider că am un cuvânt frumos de zis în această industrie.”

Prețurile variază între 250 de euro pentru un top bandeau și 1.600 de euro pentru un cardigan lung, pentru articole lucrate integral manual, din fire premium, de cașmir și mătase.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

California Flowers – florărie (Brașov)
Fondatoare: Ramona Dumitru și mama ei
Investiții: peste 120.000 de euro
Cifră de afaceri în 2023: peste 600.000 de euro
Prezență: București, online

Five Graces – ciocolaterie (Botoșani)
Fondatoare: Bianca Andreea Catană
Prezență: națională

Neuitatele – colecție de ilustrate (Constanța)
Fondatoare: Cristina Gioadă
Investiție inițială: 5.000 de lei (1.000 de euro)
Prezență: în librările Cărturești din Constanța, Prăvălia cu Cărți, Rafia Studio, în magazinul My Romanian Store din București

Pazzo – pizzerie (București)
Fondatoare: Ana Maria Florea
Investiții: 90.000 de euro
Cifră de afaceri în 2023: 300.000 de euro
Prezență: în zonele Aviației și Nerva Traian din București

Marius Georgescu – servicii de digital marketing (București)
Investiție inițială: 5.000 de euro
Cifră de afaceri în 2023: 600.000 de lei (120.000 de euro)
Prezență: online
ZF și Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intrați pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero și descoperiți universul de companii create de micii antreprenori.
