Drumul care dă coșmaruri șoferilor din România. Asfaltul a rezistat doar două săptămâni
Drumul Național 76, cel care leagă Oradea de Deva, a devenit un calvar pentru șoferi, ale căror nemulțumiri au ajuns și pe paginile de socializare, ei urmând ca pe 29 august să participe la un protest, notează Vocea Transilvaniei. Nici…
Drumul Național 76, cel care leagă Oradea de Deva, a devenit un calvar pentru șoferi, ale căror nemulțumiri au ajuns și pe paginile de socializare, ei urmând ca pe 29 august să participe la un protest, notează Vocea Transilvaniei.
Nici nu e de mirare că au ales această cale, după ce asfaltul turnat în urmă cu o lună, la ieșire din Oradea spre Sânmartin, a fost de așa proastă calitate încât, în numai două săptămâni, au apărut gropile.
Astfel, în momentul de față se decopertează stratul de asfalt turnat la începutul lunii iulie. În acest ritm, lucrările nu se vor finaliza nici peste 2 ani, chiar dacă termenul de finalizare este 2015, lucru care nu are cum să se întâmple decât printr-o minune, gradul de finalizare, în acest moment, fiind de doar 6%. Chiar și cu un grad atât de scăzut greșelile de execuție ale proiectanților nu par să se mai oprească.
Și autoritățile par să fie legate de mâini și de picioare, motivând că nu au cum să grăbească lucrările sau cum să-i sancționeze pe constructori decât după expirarea termenului de finalizare.
“Nu putem aplica niciun fel de sancțiunea constructorilor până când nu expiră contractul, și nici penalități nu le putem percepe” a afirmat Eugen Cecan, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj.
Cel mai mare contract atribuit în prima parte a anului 2012 de către CNADNR a fost cel de reabilitare a DN 76 Deva-Oradea și Beiuș-Oradea, pentru suma de 161 milioane de lei (36,6 milioane de euro), potrivit informațiilor transmise de CNADNR. Contractul i-a fost atribuit unui consorțiu condus de CCCF Drumuri și Poduri Timișoara la finalul lunii ianuarie, când la șefia Transporturilor se afla Anca Boagiu și la conducerea CNADNR – Daniela Drăghia. Pe locul doi se află tot un contract de reabilitare de drum, de această dată pe DN 66 Bumbești Jiu-Petroșani, cu o valoare de 149,7 milioane de lei (34 milioane de euro). Proiectul a fost atribuit unui consorțiu condus de Copisa Constructora Piraneica în mandatul actualului ministru al transporturilor Ovidiu Silaghi.