Drama micului investitor la bursa
Au investit la Bursa sume foarte mari in comparatie cu veniturile lor, sperand la niste castiguri usoare, iar caderea pietei din acest an le-a luat aproape toti banii. Cum traiesc micii investitori criza financiara si ce au invatat ei din aceasta experienta dramatica?
“Am investit in primavara 160 de milioane de lei (lei vechi – n.red.) in actiuni Banca Transilvania si am pierdut doua treimi din bani”, isi povesteste esecul de pe Bursa Tudor, un taximetrist din Bucuresti.
E frustrat si totusi resemnat. Stie ca daca vinde acum nu mai ia mare lucru, dar mai stie ca situatia pe Bursa e incerta, iar criza financiara despre care se tot vorbeste la televizor si in ziare a dat totul peste cap. Mai spera insa ca la un moment dat isi va recupera banii. “Pierderea ar fi mare daca as vinde acum, dar oare cand o sa-si revina? La anul? Peste cativa ani?”, se intreaba el.
A investit pe Bursa dupa ce a aflat de la niste prieteni ca se poate castiga bine. Acum ii este greu sa inteleaga cum a pierdut atat. “Am cumparat cand erau actiunile 7.500 de lei. Ultima data cand s-au tranzactionat erau 2.600. Dupa aceea au fost oprite”, povesteste el. Stie si ca motivul pentru care au fost oprite are legatura cu schimbarea valorii actiunilor “ca atunci cand au facut din 10.000 de lei un leu”. Si nu e departe de adevar, avand in vedere ca titlurile Bancii Transilvania sunt suspendate de la tranzactionare de pe 12 septembrie pentru consolidarea valorii nominale de la 0,1 lei la 1 leu.
A invatat pe banii lui ca jocul la Bursa nu este atat de simplu, ca nu e de ajuns sa cumperi si sa astepti sa creasca si ca trebuie sa ai o oarecare experienta ca sa rezisti intr-o perioada de genul acesta. “Noi am descoperit Bursa tarziu, acum un an – doi. Sunt unii care investesc de mult. Doar ei mai castiga… pestii mari, rechinii”, continua Tudor, oarecum invidios pe presupusul succes al investitorilor mai experimentati.
Singura lui consolare e ca nu este singurul in situatia sa. “Am un prieten care a bagat banii in Biofarm, producatorul de medicamente si …”, un telefon primit ii intrerupe ideea, iar curiozitatea de a afla cat a pierdut prietenul care a investit in Biofarm ramane nesatisfacuta. E usor insa de presupus, avand in vedere ca actiunile Biofarm au scazut cu peste 80% de la inceputul anului.
In situatia lui Tudor si a prietenului sau mai sunt probabil cateva mii de investitori la Bursa, care au cumparat actiuni anul trecut sau anul acesta sperand ca vor creste, asa cum au facut-o de vreo cinci ani incoace. Pentru acesti investitori, fara experienta si mai ales fara venituri suficient de mari ca sa acopere riscurile unei investitii la Bursa, criza financiara a fost cea mai dura lectie. Un investitor care a plasat la inceputul anului 100 de lei in actiuni Petrom, acum ar mai avea 32 de lei. O investitie similara in BRD mai face 26 de lei, iar la SIF Oltenia – 13 lei. Cine a pariat 100 de lei pe Impact a mai ramas cu 4 lei. Daca vinde acum, a pierdut aproape tot. Cum reactioneaza acesti investitori acum, cand vad scaderi de 10-15% pe zi? Ca si Tudor, majoritatea s-au resemnat.
“Cand au inceput scaderile, micii investitori erau putin panicati, pentru ca vedeau cum li se reduce investitia. Acum, in septembrie-octombrie au devenit resemnati si nu se prea se mai gandesc la pret pentru ca n-au ce face. Nu mai sunt panicati. Chiar si la scaderi de 15% pe zi ei nu vand”, spune Gabriel Necula, director adjunct de operatiuni la societatea de brokeraj Prime Transaction. “Citesc in media despre criza financiara, incep sa inteleaga ce se intampla in economie, nu-si mai fac asteptari pentru anul acesta. Isi fac asteptari pentru 2009-2010”, continua el.
Criza financiara a fost un profesor mult mai eficient pentru micii investitori decat perioada de crestere de pana anul trecut. Pana atunci era suficient sa cumperi niste actiuni si sa astepti sa creasca si aproape oricine putea castiga 50% din suma investita in cateva luni. Castigurile usoare au atras un numar mare de investitori fara experienta, pentru care Bursa era un fel de atractie gen Caritas sau FNI. Pana la urma, lectia pe care au invatat-o a fost aproape aceeasi: lacomia iti poate pierde toti banii.
“Pana acum, investitorii mici veneau cand vedeau ca piata creste si atunci isi asumau riscuri mari in raport cu posibilitatile lor financiare. Unii chiar faceau credite ca sa investeasca pe Bursa, cand vedeau castiguri de 10-20% pe saptamana. Cei care au intrat pe varfurile de anul trecut au pierdut enorm. Sumele acelea insemnau mult pentru ei”, povesteste Necula.