Dragoș Doroș a fost numit secretar de stat în Finanțe
Dragoș Doroș, fost director în Ministerul Finanțelor și actual partener al diviziei fiscale a casei de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, a fost numit de premierul Ungureanu în funcția de secretar de stat la Finanțe, decizie care confirmă informațiile transmise anterior de MEDIAFAX.
Decizia de numire în funcție a fost semnată marți seara de șeful Guvernului.
Surse guvernamentale au declarat săptămâna trecută pentru MEDIAFAX că Dragoș Doroș va fi numit secretar de stat în Ministerul Finanțelor, pe postul rămas vacant după demisia lui Dan Lazăr.
Dragoș Doroș a mai lucrat în Ministerul Finanțelor până în toamna anului 2010, ca director al Direcției Legislație Impozite Directe, post din care a coordonat rescrierea Codului Fiscal și a participat la negocierile cu Fondul Monetar Internațional.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro